Solidari cu (fărăde)legea?!
Consilierii orădeni ai PNL, PSD şi PD-L s-au solidarizat cu colegii din UDMR care încă de săptămâna trecută s-au apucat să construiască, ilegal, un monument comemorativ pe spaţiul verde din Parcul I.C. Brătianu. Aleşii noştri nu au părut deranjaţi de faptul că reprezentanţii UDMR au început lucrările fără să fi primit o aprobare din partea Consiliului Local, gândindu-se că, poate, şi ei vor fi, la un moment dat, în aceeaşi situaţie şi atunci li se va întoarce bunăvoinţa.
Înainte de şedinţa Consiliului Local Oradea, consilierul PSD Bogdan Hossu declara că nu ştie cum va vota acest material, urmând să se consulte cu colegii de partid. Evident că, în plen, cei trei reprezentanţi ai PSD au votat "pentru". Mai mult, niciunul dintre reprezentanţii orădenilor nu au avut curajul să facă nici măcar o aluzie reprezentanţilor UDMR că au săvârşit o dublă ilegalitate: demararea lucrărilor fără autorizaţie, respectiv fără ca acest proiect să aibă aprobarea consilierilor locali. Nici consilierii PD-L nu au avut o atitudine mai tranşantă în această problemă. Ciprian Caciora a declarat că nici nu ştie despre ce este vorba, el necitind proiectul de hotărâre, cu toate că mai erau doar cinci minute înainte de şedinţa CLO. O atitudine asemănătoare a avut-o şi colegul său, Cristian Ile, care a declarat că nu cunoaşte faptul că UDMR a început lucrarea fără autorizaţie, necitind presa locală. Cu toate acestea, niciunul nu a avut curiozitatea să-şi chestioneze colegii cu privire la ilegalităţile comise. În final, cu unanimitate de voturi, consilierii PNL, PSD, PD-L şi UDMR au legitimat ilegalităţile comise cu bună ştiinţă de reprezentanţii UDMR.
In Bihor ca si in tara ,conduce UDMR - ul . Bravos consilieri romani fripturisti!!!