"Ştiu întotdeauna să ajung la ţintă"
Sâmbătă, la Sala Sporturilor din Oradea, candidatul Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD la funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a întâlnit cu membrii şi simpatizanţii celor două partide. Cu această ocazie, trebuia să aibă loc şi lansarea candidaţilor Alianţei D.A. Bihor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, dar s-a renunţat la acest punct din program, pentru că listele urmează să fie rediscutate în această săptămână.
Traian Băsescu a fost însoţit la Oradea de copreşedintele Alianţei D.A. Călin Popescu-Tăriceanu şi de vicepreşedinţii Mona Muscă, Gheorghe Flutur şi Vasile Blaga, gazde fiindu-le cei doi copreşedinţi ai filialei bihorene a Alianţei, Cornel Popa şi Petru Filip. Copreşedintele Alianţei D.A., Traian Băsescu, a promis sâmbătă celor aproximativ 1.000 de persoane care au venit la Sala Sporturilor din Oradea că va câştiga cursa pentru Cotroceni încă din primul tur al alegerilor, dându-le acestora întâlnire în 29 noiembrie, ora 12.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pentru că "atunci vom fi învingători". "Ştiu întotdeauna să ajung la ţintă. Voi duce Alianţa la ţinta ei, câştigarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Nu avem dreptul să ratăm acest obiectiv", le-a spus Băsescu membrilor şi simpatizanţilor PNL şi PD din Bihor. El a precizat că va câştiga cursa prezidenţială pentru că "vreau să fac treabă. Voi fi un preşedinte care va lucra cot la cot cu instituţiile statului pentru binele cetăţenilor". De asemenea, Băsescu a mai spus că "statul nu este cel care-i hrăneşte pe puturoşi, pe leneşi. Statul trebuie să-i ajute pe cei care nu pot nu pe cei care nu vor să muncească. Revitalizarea naţiunii se face numai prin muncă. Vă asigur că, la scurt timp de la alegeri, voi lucra pentru poporul român, nu pentru cei care au câştigat alegerile."
"Trebuie să avem liste credibile"
Cu ocazia vizitei la Oradea trebuia ca Băsescu şi Tăriceanu să-i lanseze pe candidaţii de pe listele Alianţei D.A. Bihor pentru cele două camere ale Parlamentului, însă s-a renunţat la acest punct din program, deoarece în săptămâna aceasta, atât PNL, cât şi PD urmează să analizeze din nou listele. Această decizie s-a luat după ce reprezentanţii societăţii civile au trimis celor două partide o listă cu candidaţii care ar trebui să fie scoşi de pe liste pentru a nu dăuna imaginii Alianţei în campania electorală. Din cele 19 nume de pe lista Coaliţiei pentru un Parlament Curat, şapte se regăsesc pe listele PNL, iar 12 pe cele ale PD. Printre democraţi se numără şi doi bihoreni, Octavian Bot şi Teodor Caldovan ambii aflaţi pe lista pentru Camera Deputaţilor.
"Dacă s-a amânat lansarea candidaţilor, înseamnă că sunt probleme", a declarat Traian Băsescu, care a precizat că, în această săptămână, se va discuta în cadrul Biroului Permanent Naţional al PD cazul celor aflaţi pe lista Coaliţiei pentru un Parlament Curat. "Nu putem avea pretenţia să schimbăm România dacă nu vom avea liste greu de contestat", a adăugat Băsescu.
"Am primit lista coaliţiei şi sunt puţine nume la PNL. Toţi cei care se regăsesc pe această listă vor trebui să treacă prin Comisia de Etică a PNL. Opoziţia nu are multe de oferit, decât credibilitate. Dacă listele nu sunt credibile, atunci bunul cel mai de preţ al nostru se diminuează considerabil", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al PNL. Acesta a mai declarat că Biroul Executiv al partidului va lua în discuţie, în această săptămână, locul lăsat liber pe listele de la Bucureşti prin retragerea lui Theodor Stolojan. Potrivit estimărilor, PD are 104 locuri eligibile, iar PNL - 130.
În altă ordine de idei, Traian Băsescu a declarat că va încerca în aceste zile să-i convingă pe Andrei Pleşu şi pe Mircea Dinescu să revină asupra deciziei de a demisiona din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). "Voi discuta cu ei, mai ales că PD i-a propus în componenţa Colegiului CNSAS. Voi încerca să-i conving să revină pentru că este foarte important ca această instituţie să funcţioneze înainte de alegeri, când se verifică listele de candidaţi", a explicat Băsescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.