Subprefectul Retegan nu dă funcţia din mână pentru Garda de pe... gard
Postul de comisar-şef al Gărzii de Mediu Bihor, devenit vacant prin demiterea lui Kappy Ştefan la începutul acestei luni, a stârnit oarece valuri în politica bihoreană. Conform protocolului încheiat între filialele locale ale PSD şi UDMR, în locul lui Kappy va fi numit un alt reprezentant al UDMR. În acest sens, liderii Uniunii au găsit un candidat care mai aşteaptă doar aprobarea PSD pentru a ocupa funcţia de comisar-şef al Gărzii de Mediu Bihor.
Probabil totul ar decurge conform planului, dacă dinspre prefectură nu ar fi ajuns la urechile presei faptul că fostul preşedinte al umaniştilor bihoreni, Alexandru Retegan, actualmente subprefect şi posibil posesor al legitimaţiei de membru PSD, ar putea fi nevoit să renunţe la postul pe care îl ocupă în favoarea celui de comisar-şef al Gărzii de Mediu Bihor. Dacă acest zvon ar fi adevărat, atunci s-ar rezolva una dintre problemele create după încetarea colaborării dintre PSD şi PUR. Astfel, UDMR ar putea să ocupe funcţia de subprefect, promisă de PSD Bihor în momentul în care se credea că Retegan va părăsi Prefectura. "Deocamdată, atâta timp cât postul nu este liber, nu putem să discutăm despre acest lucru. În principiu, ne interesează postul de subprefect şi ne-am şi gândit la o persoană care să ocupe acest post. Dar, ulterior am aflat că Retegan nu şi-a dat demisia. Aşa că noi suntem în poziţie de aşteptare. Despre un eventual schimb, adică să renunţăm la postul de la Garda de Mediu pentru cel de subprefect, nu am discutat cu PSD", a declarat preşedintele UDMR Bihor.
Din partea PSD Bihor reacţia a fost una destul de favorabilă unui astfel de schimb. "Retegan trebuia să vină cu această propunere acum şase luni, când i-am propus să-şi aleagă o instituţie, numai să renunţe la postul de subprefect. Dacă îşi va da demisia din funcţia pe care o deţine, există posibilitatea să fie ajutat să obţină postul de comisar-şef al Gărzii de Mediu. Trebuie doar ca UDMR să fie de acord", a precizat Ioan Mang.
Întrebat dacă intenţionează să recurgă la acest schimb de funcţii, subprefectul a declarat: "Eu cred că sunt oameni interesaţi ca acest lucru să se întâmple, însă nu am de gând să-mi dau demisia din funcţia de subprefect. Nu a fost nici un fel de discuţii pe această temă. Nu văd de ce aş renunţa la această funcţie. Guvernul m-a păstrat în acest post, Guvernul trebuie să-mi spună că vrea să-mi dau demisia."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.