Termenele pentru alegerea Parlamentului, reduse la jumătate
Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, legislaţia electorală, în perspectiva alegerilor anticipate. Astfel, campania electorală se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni, pe baza aceloraşi proceduri derulate la alegerile parţiale locale din acest an, pragul electoral fiind menţinut la 5%. În privinţa votului, acesta va fi exercitat ca şi la ultimele alegeri, pe baza cărţii de identitate. Totodată, Guvernul a stabilit ca listele de candidaţi să poată fi depuse cu cel puţin 16 zile înainte de data alegerilor, faţă de 30 de zile cât era prevăzut iniţial.
Două săptămâni de campanie electorală
Termenele legale pentru alegerea componenţei Camerei Deputaţilor şi a Senatului au fost reduse de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă care a modificat Legea 373/2004, cu scopul desfăşurării în ritm accelerat a alegerilor, după dizolvarea actualului Parlament. Conform ordonanţei de urgenţă, data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţa publică de către Guvern cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua votării, faţă de 45 de zile prevăzute anterior, iar campania electorală începe cu 15 zile înainte de data desfăşurării alegerilor, faţă de 30 de zile prevăzute anterior. În privinţa soluţionării plângerilor şi a contestaţiilor care se referă la modul în care se desfăşoară campania electorală, adresate birourilor electorale de circumscripţie, a fost stabilit un termen de cel mult o zi (faţă de trei zile prevăzute anterior) de la înregistrare. Hotărârile se publică în presă şi se afişează, în mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis. Acreditarea delegaţilor din partea presei scrise şi audiovizuale româneşti, precum şi a observatorilor interni ai organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect principal de activitate apărarea valorilor democraţiei şi drepturilor omului se face de către birourile electorale de circumscripţie, pe baza solicitărilor nominale adresate în scris cu cel mult 24 de ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior) înainte de data votării de către conducerile redacţiilor presei scrise şi ale radiodifuzorilor, precum şi ale organizaţiilor neguvernamentale respective.
Timpii de antenă, repartizaţi de o comisie parlamentară specială
În termen de două zile (faţă de trei zile prevăzute anterior) de la aducerea la cunoştinţă a datei alegerilor, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale sunt obligate să solicite conducerii serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune acordarea timpilor de antenă. Solicitările peste acest termen nu se iau în considerare. Repartizarea timpilor de antenă se stabileşte de o comisie parlamentară specială, constituită cu cel puţin cinci zile (faţă de zece zile prevăzute anterior) înainte de data începerii campaniei electorale. În termen de 24 ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior) de la constituire, comisia parlamentară specială comunică Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune proporţia timpilor de antenă calculată conform legii. În ceea ce priveşte campania electorală, se prevede că orarul şi desfăşurarea acesteia la posturile publice de radio şi televiziune (naţionale şi teritoriale) se stabilesc de Comisia parlamentară specială împreună cu reprezentanţii celor două instituţii publice. SRR şi SRTv vor aduce la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului programele de campanie convenite. CNA va monitoriza desfăşurarea campaniei electorale în conformitate cu programele stabilite. Dacă se constată abateri de la acest program, CNA va informa de urgenţă Comisia parlamentară specială şi conducerile SRR şi SRTV sau va dispune în consecinţă.
Procesele-verbale, trimise la BEC în cel mult 24 de ore
Procesele-verbale care se încheie pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, privind toate operaţiile electorale, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi procesele verbale primite de la secţiile de votare şi de la oficiile electorale, după caz, ce formează un dosar, încheiat, sigilat, ştampilat şi semnat de membrii birourilor electorale de circumscripţie, se înaintează, cu pază militară, la Biroul Electoral Central (BEC), în termen de cel mult 24 de ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior). În termen de trei zile (faţă de cinci zile prevăzute anterior) de la stabilirea datei alegerilor, Guvernul stabileşte modelul copiei de pe listele electorale permanente, modelul listei electorale speciale, al listei susţinătorilor, al listei membrilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi al ştampilei birourilor electorale de circumscripţie şi a BEC. De asemenea, Guvernul stabileşte, cu cel puţin zece zile (faţă de 20 de zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor, modelul proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării şi al certificatului doveditor al alegerii deputaţilor şi senatorilor.
Mai multe secţii de votare în străinătate
În privinţa măsurilor necesare pentru desfăşurarea alegerilor în bune condiţii se prevede, de exemplu, că, în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot organiza secţii de votare în localităţile în care există comunităţi de cel puţin 250 cetăţeni români domiciliaţi sau aflaţi în străinătate. Numărul secţiilor de votare va fi majorat astfel încât la 250 cetăţeni români înregistraţi în străinătate să existe o secţie. De asemenea, organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul împreună la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu cel puţin 5% (faţă de 10% cât era prevăzut anterior) din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat.
Candidaturile, contestate la trei zile de la afişare
Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel târziu cu 16 zile (faţă de 30 de zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor. Acestea pot fi contestate de către cetăţeni, partide politice, alianţe politice şi alianţă electorale, în termen de trei zile de la afişare (faţă de 20 de zile cât era prevăzut anterior). Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală, în cel mult o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la primirea contestaţiei. În această materie, recursul se soluţionează în termen de o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la înregistrare.
Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală ori candidat independent şi se comunică BEC în termen de două zile (faţă de 3 zile prevăzute anterior) de la constituirea acestuia. Contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se vor soluţiona de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mult o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la înregistrare. În privinţa buletinelor de vot, prefecţii răspund ca toate buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin trei zile (faţă de cinci zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor. Protocolul de constituire a alianţei electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 24 de ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior) de la înfiinţarea acesteia.
Actualizarea listelor electorale, în cel mult opt zile
Actul normativ mai prevede că, în anul în care au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult opt zile (faţă de 15 zile prevăzute anterior) de la data stabilirii zilei votării. În privinţa dreptului alegătorilor de a verifica înscrierea în listele electorale permanente, contestaţia se soluţionează în termen de cel mult cinci zile (faţă de zece zile prevăzute anterior) de la înregistrare de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. Copiile de pe listele electorale permanente se predau de către primar, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului electoral al fiecărei secţii de votare, cu două zile (faţă de trei zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor. În termen de cinci zile (faţă de zece zile prevăzute anterior) de la stabilirea datei alegerilor, primarul este obligat să pună la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente.
Numerotarea secţiilor de votare
Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor prin dispoziţie şi se comunică prefectului în termen de trei zile (faţă de cinci zile prevăzute anterior) de la stabilirea datei alegerilor. Prefecţii sunt obligaţi ca în termen de cinci zile (faţă de zece zile prevăzute anterior) de la stabilirea datei alegerilor să facă numerotarea secţiilor de votare de pe raza judeţului şi să aducă la cunoştinţa publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, prin publicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a votării. Desemnarea celor şapte judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în termen de trei zile (faţă de cinci zile prevăzute anterior) de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai Curţii.
Data desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) înainte de data desfăşurării, partidelor politice parlamentare şi se aduce la cunoştinţa publică prin presa scrisă şi audiovizuală.
Cererea de anulare a alegerilor, în maximum 24 de ore de la încheierea votării
În termen de o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la rămânerea definitivă a candidaturilor, partidele politice care nu sunt reprezentate în parlament, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora care participă la alegeri comunică, în scris, BEC, numele şi prenumele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. În componenţa prevăzută, Biroul Electoral Central adoptă, în termen de o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la constituire, un regulament de organizare şi funcţionare, care se publică în Monitorul Oficial al României şi este obligatoriu pentru toate birourile electorale. Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală pentru fraudă electorală, (care se poate face numai de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi care au participat la alegeri), se depune la BEC în termen de cel mult 24 de ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior) de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii.
Membrii birourilor electorale, aleşi prin tragere la sorţi
Desemnarea judecătorilor în biroul electoral de circumscripţie (conform Legii sunt desemnaţi trei judecători) se face în şedinţă publică, în termen de cel mult trei zile (faţă de cinci zile prevăzute anterior) de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai acestuia. În termen de o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la data rămânerii definitive a candidaturilor, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale comunică, în scris, birourile electorale de circumscripţie, numele şi prenumele reprezentanţilor lor. Preşedinţii şi locţiitorii oficiilor electorale de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti sunt magistraţi desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti cu cel mult opt zile (faţă de 15 zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului. Data desfăşurării şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris partidelor politice parlamentare, cu o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) înainte de ziua desfăşurării, de către preşedintele Tribunalului Bucureşti. Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale centrale sunt desemnaţi de preşedintele tribunalului, cu cel mult opt zile (faţă de zece zile prevăzute anterior) înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi. Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor şi oficiilor electorale în cel mult 24 de ore (faţă de 48 de ore prevăzute anterior) de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestora. Aceste contestaţii se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie, dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare, de BEC, dacă privesc biroul electoral de circumscripţie, sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă privesc BEC, în termen de cel mult o zi (faţă de două zile prevăzute anterior) de la înregistrare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.