Organizaţia de Femei a PNL derulează, începând de azi, 17 septembrie, campanie naţională intitulată "PNL are grijă de sănătatea ta", care constă în aplasarea de corturi dotate cu logistica necesară pentru măsurarea, gratuită, a glicemiei şi a tensiunii arteriale. Primele localităţi bihorene în care vor fi montate corturile sunt Lugaşu de Sus şi Lugaşu de Jos, după care urmează Tileagd. Preşedina OFL, deputatul Lucia Varga, a declarat că cetăţenii care vor participa la aceste acţiuni de măsurare gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale vor fi invitaţi să răspundă unui chestionar cu întrebări referitoare la reluarea programului privind setul de analize gratuite, la realizarea gratuită, anual, a unui test Papanicolau pentru femeile cu vârste peste 45 de ani, la adoptarea unei legi de prevenţie în sănătate, la finanţarea caselor de asigurări de sănătate private, la realizarea unui consult anual stomatologic gratuit, la efectuarea de mamografii anuale gratuite pentru femeile cu vârste de peste 30 de ani.