Tinerii din PRM doresc blocuri în loc de vile
PRM Bihor, prin filială sa de tineret, se luptă pentru obţinerea de locuinţe, pentru tinerii proaspăt căsătoriţi. ``În locul cartierului de vile, care o să se construiască pe calea Clujului, ar fi mult mai bine să se ridice doar blocuri pentru tineri``, a declarat Adrian Stângă, candidatul PRM Bihor pentru un fotoliu de consilier.
``Această iniţiativă va opri probabil şi plecarea masivă a tinerilor în alte ţări``, a continuat Stângă.
De asemenea, traseismul politic nu este apreciat de tinerii PRM-işti, care spun că în campanie vor veni în faţa electoratului cu două idei. Prima ar fi ca toţi candidaţii din partea acestui partid să depună o declaraţie de avere. A doua, este că membrii partidului, vor semna o declaraţie la notar cum că, dacă vor ieşi din PRM, vor renunţa şi la funcţia pe care o deţineau la acea oră.
Va rămâne acum de văzut cât de morali sunt şi membri ``seniorii`` ai partidului, deci dacă vor semna şi ei această declaraţie, care şi aşa are mai mult suport moral decât juridic.
Sorin Husasan, consilier municipal PRM Bihor, a anunţat că cei doi oamenii care au spart şi profanat în 2002 sediul partidului au fost pedepsiţi în sfârşit.
``Pentru alegerile locale şi probabil şi pentru cele naţionale, vom apela din nou la centralizarea paralelă a rezultatelor, pentru a şti sigur câte procente vom avea``, a continuat, Husasan.
Proiectul de guvernare al partidului va fi discutat astăzi, la Consiliul Naţional al PRM.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.