Episcopul reformat Laszlo Tokes s-a declarat sceptic cu privire la nominalizarea sa printre candidaţii pe care UDMR îi va prezenta la alegerile europarlamentare. Motivele sunt atât declaraţiile făcute de premierul Ungariei, potrivit căruia nu va susţine obţinerea autonomiei pe criterii etnice a Ţinutului secuiesc, cât şi faptul că UDMR nu le oferă susţinătorilor lui Tokes garanţii privind respectarea promisiunilor făcute în timpul negocierilor. Şeful de campanie al lui Laszlo Tokes, fostul deputat Szilagyi Zsolt, a declarat că şansele ca negocierile dintre UDMR şi organizaţiile care-l susţin pe episcopul reformat sunt de 50%-50%. "Există riscul ca UDMR să semneze o declaraţie comună cu Laszlo Tokes, după care să nu se întâmple nimic", a justificat Szilagyi motivul pentru care au nevoie de garanţii din partea UDMR. Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania a precizat că printre garanţiile cerute se numără o decizie din partea Congresului Naţional al UDMR, prin care se aprobă toate promisiunile făcute de conducerea Uniunii. De asemenea, susţinătorii lui Tokes au solicitat o mai mare transparenţă a banilor publici care sunt direcţionaţi de UDMR prin diferite fundaţii, schimbarea politicii actuale a UDMR, precum şi depunerea de amendamente la Legea partidelor, care, susţine Szilagyi, limitează asocierea politică. "UDMR condiţionează acest lucru de acceptarea listei comune. Există o profundă neîncredere din partea ambelor părţi", a declarat Szilagyi, adăugând că Uniunea se teme de pierderea monopolului, de organizarea alegerilor interne libere la care să paricipe şi reprezentanţi ai UCM, precum şi de pierderea controlului asupra banilor veniţi din partea Guvernului din Ungaria. La rândul său, Tokes a declarat că UDMR se caracterizează printr-o diferenţă majoră între retorică şi fapte. Astfel, episcopul reformat susţine că UDMR a uitat promisiunile făcute în campania electorală pentru alegerile generale privind autonomia şi Universitatea Bolyai. Szilagyi Zsolt a declarat că, la întâlnirea de la Târgu Mureş, va cere garanţii că toate promisiunile care vor fi făcute vor fi puse în practică.