Traian Băsescu şi Alianţa D.A., pe primul loc în Bihor
În urma centralizării proceselor verbale ale celor 628 de secţii de votare din judeţ, Alianţa D.A. PNL-PD şi candidatul acesteia la funcţia de preşedinte, Traian Băsescu, ocupă primele poziţii în preferinţele alegătorilor bihoreni, aflându-se în faţa principalilor contracandidaţi, Uniunea Naţională PSD+PUR şi Adrian Năstase, cu patru procente, respectiv cu 1,6%. În urma voturilor obţinute, trei din cele 13 locuri care revin judeţului Bihor în viitorul Parlament vor fi stabilite după redistribuire.
Candidatul Alianţei D.A. la fotoliul de la Cotroceni, Traian Băsescu, a fost preferat de 89.036 de bihoreni, ceea ce reprezintă un procent de 32,15% dintre cei care s-au prezentat la urne. Principalul său contracandidat, Adrian Năstase, a obţinut 30,55% din sufragii (84.596 voturi). Pe următoarele locuri, la distanţe considerabile de primii doi, s-au situat Marko Bela - 19,05% (52.739 voturi), Corneliu Vadim Tudor - 11,22% (31.061 voturi) şi Gheorghe Ciuhandu - 2,27% (6.295 voturi). La Camera Deputaţilor şi Senat, diferenţa dintre candidaţii Alianţei şi ai Uniunii sunt mai mari. Astfel, la Camera inferioară, Alianţa D.A. a fost votată de 79.332 de alegători (29,31%), iar Uniunea Naţională PSD+PUR, de 68.270 de alegători, adică de 25,22% dintre cei care s-au prezentat la vot. Peste 5% din preferinţele bihorenilor au mai obţinut UDMR - 22,95% (62.117 voturi) şi PRM - 11.95% (32.336 voturi). Conform acestor rezultate, din cele nouă mandate de deputaţi, se ştie "destinaţia" a şapte dintre ele, Alianţa D.A., PSD+PUR şi UDMR urmând a trimite în viitorul legislativ câte două persoane, iar PRM, una. Celelalte două mandate vor fi stabilite abia după redistribuirea voturilor rămase. Astfel, pot fi siguri că vor face naveta la Bucureşti Cornel Popa şi Ionela Bruchental-Pop (ambii din partea Alianţei D.A.), Gheorghe Sârb şi Eduard Hellvig (ambii din partea Uniunii PSD+PUR), Lakatos Peter şi Soki Bela (ambii UDMR) şi Paul Magheru (PRM).
La Senat, bihorenii au votat pentru: Alianţa D.A. - 80.207 voturi (29,47%), Uniunea Naţională PSD+PUR - 71.059 voturi (26,11%), UDMR - 63.178 voturi (23,21%) şi PRM - 33.427 voturi (12,28%). Din cele patru mandate pe care le are Bihorul, câte unul va fi atribuit Alianţei D.A., Uniunii PSD+PUR şi UDMR, al patrulea rămânând să fie redistribuit. Prin urmare, la Senat se vor prezenta Radu Ţârle (Alianţa D.A.), Alexandru Athanasiu (PSD+PUR) şi Pete Istvan (UDMR).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.