Tu pe cine trimiți în Parlammentul european? O comparație între candidații principalelor partide
Alianța Dreapta Unită propune o listă de oameni credibili, cu experiență profesională serioasă, cu școala făcută la vreme și care au demonstrat, deja, că înțeleg ce presupune interesul public, interesul României și știu și cum să pună în practică asta.
Candidații alianței Dreapta Unită pentru Parlamentul European – singura echipă care poate garanta că modernizarea României și apartenența noastră la Uniunea Europeană vor continua.
Cine sunt candidații Dreapta Unită: oameni care au avut deja contacte serioase cu instituțiile UE, care înțeleg mecanismele funcționării acestor instituții și știu cum să reprezinte cu demnitate interesele cetățenilor români la nivel european. O parte dintre ei a contribuit la elaborarea PNRR, programul făcut de USR pentru dezvoltarea României, singurul plan serios de modernizare pe care România l-a avut în ultimii 34 de ani, bazat pe 28,5 miliarde de euro bani europeni.
Nu același lucru poate fi spus despre candidații partidului unic PSD-PNL. O parte dintre aceștia au trecut deja prin Parlamentul European și nu doar că și-au dovedit incapacitatea, dar au atins chiar recorduri de absenteism și au ajuns în topul chiulangiilor.
Dan Barna versus Mihai Tudose
Dan Barna, aflat pe prima poziție pe lista alianței Dreapta Unită, este vicepreședinte al Camerei Deputaților și președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
În primul său mandat de deputat USR, Dan Barna a fost vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților și membru în Comisia pentru afaceri europene, poziții care i-au oferit o înțelegere directă și profundă a relațiilor României cu Uniunea Europeană.
Candidatura pentru poziția de europarlamentar este o continuare firească a unei experiențe politice deja acumulate și care va fi extrem de utilă în Parlamentul European, în susținerea marilor teme relevante azi pentru România: dosarul Schengen, fondurile structurale și PNRR, progresul aderării Republicii Moldova la UE etc.
Ca viceprim-ministru al României în perioada în care USR a fost la guvernare, Dan Barna a coordonat elaborarea PNRR, cel mai mare plan de modernizare a României de după 1989, prin care UE a alocat 28,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea României. De asemenea, a avut în coordonare activitatea și portofoliile ministerelor USR: Investițiile și Proiectele Europene, Transporturi, Justiție, Economie, Sănătate și Digitalizare.
Dan Barna este în prezent deputat USR, membru al comisiilor pentru politică externă și afaceri europene și a fost ales în 2023 vicepreședinte al ALDE Europe.
Mihai Tudose, primul candidat de pe lista PSD-PNL pentru europarlamentare, a ajuns pe această poziție după ce liderii coaliției nu au fost capabili să găsească o „femeie independentă” care să deschidă această listă, așa cum au promis.
Candidatul PSD-PNL face parte din echipa selectă a “doctorilor” făcuți de Academia de Informații a SRI „Mihai Viteazul”. Ca mulți dintre acești “doctori”, Tudose a fost și el acuzat de plagiat și a depus mai multe solicitări la Ministerului Educației pentru renunțarea la titlul de doctor, pentru a pune capăt scandalului în care era implicat.
Tudose a avut deja un mandat de parlamentar european în care nu s-a remarcat cu niciun proiect. În cei aproape 5 ani de mandat, nu a luat niciodată cuvântul în plenul Parlamentului European – a fost implicat în schimb într-un scandal de hărțuire sexuală, în urma acuzațiilor făcute de fosta sa asistentă din Parlamentul European.
Acestea sunt realizările lui Mihai Tudose, propus de PSD-PNL pentru Parlamentul European și aflat pe prima poziție a listei lor de candidați. Ce mari proiecte poate avea acesta pentru viitorul său mandat în condițiile acestui bilanț lipsit de orice realizări?
Vlad Voiculescu versus Rareș Bogdan
Vlad Voiculescu, candidatul aflat pe a doua poziție de pe lista alianței Dreapta Unită, vrea să devină europarlamentar pentru a ține tema sănătății publice cât mai sus pe agenda UE.
Infrastructura sanitară, resursa umană în domeniul sanitar, accesul echitabil al pacienților din întreaga Europă la tratamente sunt probleme serioase ale României și ale Europei. Vlad Voiculescu are pasiunea și experiența profesională necesară pentru a contribui la gestionarea acestor probleme.
El a reușit, de la nivelul societății civile, să pună pe picioare proiecte care au schimbat viața a zeci de mii de familii care luptau cu boli grave. Știe foarte bine ce înseamnă finanțarea pentru un proiect, a lucrat 10 ani în instituții bancare respectate din afara țării, în colaborare cu instituții financiare internaționale (BEI, BERD) și cu Comisia Europeană.
În perioada în care a fost ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a vorbit despre corupția din sănătate, a instituit mecanismul de feedback al pacientului prin SMS și hotline-ul anticorupție în sănătate (0800.806.806), a vorbit despre politizarea și deprofesionalizarea managementului de spital și a introdus primele norme legale pentru depolitizare.
Vlad Voiculescu este și cel care a pornit, alături de Banca Europeană de Investiții, pregătirea proiectelor de spitale regionale, proiecte întârziate cu peste 10 ani de guvernările PSD și PSD-PNL. Vlad Voiculescu este unul dintre autorii PNRR pe Sănătate, cel mai mare program de investiții medicale din istoria României.
Rareș Bogdan, candidatul aflat pe poziția a doua pe lista coaliției PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, nu s-a remarcat în niciun fel în primul său mandat de europarlamentar prin proiecte făcute în folosul românilor și al cetățenilor europeni.
A reușit să intre însă în topul chiulangiilor din Parlamentul European, pe poziția a cincea, după ce a lipsit la aproape o treime din voturile date în Parlamentul European.
Rareș Bogdan uitat ce spunea în campania electorală, toate criticile la adresa PSD, cât și ideea de a tăia pensiile speciale în 30 de zile.
Cristina Prună versus Claudiu Manda
Cristina Prună, aflată pe poziția a cincea pe lista alianței Dreapta Unită pentru alegerile europarlamentare, este de profesie economist. Cu studii în Franța și Marea Britanie, a lucrat în sectorul public și privat în Europa de Vest.
Din 2016, este deputată USR de București și a reușit să inițiat legi cu impact pozitiv direct pentru români, legate de reducerea birocrației antreprenorilor, creșterea transparenței și profesionalizarea în sectorul public și dezvoltarea energiei verzi.
A susținut în permanență reducerea taxelor pe salarii pentru a stimula munca, a combate sărăcia și migrația, precum și construirea unei economii puternice românești. A inițiat și a reușit să micșoreze cota de TVA pentru panouri fotovoltaice, sisteme de stocare, pompe de căldură și panouri solare termice.
Cristina Prună va promova în Parlamentul European temele liberale care pot duce Europa înainte. Experiența pe care a acumulat-o în domeniul energiei va fi un plus în procesul de dezbatere a viitoarelor acte de reglementare în domeniu.
Claudiu Manda, aflat pe poziția a cincea pe lista PSD-PNL, candidează pentru un nou mandat de europarlamentar, după un prim mandat caracterizat printr-o absență totală.
Singura realizare a candidatului PSD-PNL în primul său mandat este că a reușit să ajungă pe locul 2 în topul chiulangiilor din Parlamentul European. Soțul Olguței Vasilescu nu a ținut niciun discurs în Parlamentul European și a lipsit la aproape jumătate dintre voturile din plen. Și vrea să mai facă asta încă un mandat!
Claudia Manda a avut și un dosar penal, fiind trimis în judecată de DNA, în 2021, pentru că și-ar fi folosit influența politică pentru a-l determina pe directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj să oprească executarea silită a 60 de beneficiari de ajutoare sociale care primiseră ilegal bani, pentru a obține voturile acestora. Manda a scăpat de acest dosar printr-o decizie a ÎCCJ, care a decis că faptele s-au prescris, în urma deciziei CCR privind prescrierea faptelor.
Eugen Tomac versus Gabriela Firea
Eugen Tomac, candidatul aflat pe poziția a treia pe lista alianței Dreapta Unită, a fost unul dintre cei mai activi deputați în Parlamentul European, cu peste 250 de intervenții.
Și-a asumat bătălia pentru intrarea României în Schengen și a dat în judecată Consiliul Uniunii Europene pentru nedreptatea făcută românilor atunci când, pe 8 decembrie 2022, a votat împotriva acceptării României în spațiul Schengen.
A inițiat de asemenea Rezoluția privind returnarea Tezaurului României sechestrat la Moscova, un subiect aproape necunoscut la nivel european acum câteva luni. Astăzi există o Rezoluție votată cu largă majoritate în Parlament prin care Uniunea Europeană își asumă angajamentul ferm de a sprijini România în efortul de a recupera ceea ce îi aparține.
Eugen Tomac a demonstrat prin fapte că a meritat încrederea românilor care l-au votat în 2019, așa cum o merită și acum, pentru a apăra în continuare interesele și drepturile românilor în Europa.
Poziția a treia a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare este în continuare ocupată de Gabriela Firea, ca plasă de siguranță dacă va pierde alegerile pentru primăria Capitalei. Această situație demonstrează lupta sa pentru funcții, în defavoarea proiectelor pentru cetățeni.
Până la această oră, Gabriela Firea nu a explicat public cum de oameni atât de apropiați de ea au fost implicați în scandalul azilelor groazei din Voluntari, oraș al cărui primar este soțul său. Din administrația acestor cămine de bătrâni făceau parte mai multe persoane care îi erau apropiate Gabrielei Firea, cum ar fi șoferul său, Ștefan Godei, și prietena sa Ligia Enache.
Gabriela Firea are la activ 4 ani lipsiți de orice realizări în primul său mandat la Primăria Capitalei. Nici ca senator sau ministru, Gabriela Firea nu a făcut niciun proiect cu adevărat util pentru oameni.
Vlad Botoș versus Dan Motreanu
Vlad Botoș, aflat pe poziția a patra pe lista alianței Dreapta Unită pentru alegerile europarlamentare, și-a construit o carieră de peste 10 ani într-o companie multinațională din domeniul auto. Din 2019, este europarlamentar USR.
Își propune un nou mandat, având deja un istoric de reușite și implicare activă. Vlad Botoș a fost vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională și a avut un rol semnificativ ca raportor pe teme diverse, inclusiv neutralitatea climatică și infrastructura energetică. A intervenit activ în comisii, pe teme precum absorbția fondurilor europene și decarbonizarea UE.
A participat, de asemenea, la peste 200 de reuniuni și dezbateri. A fost vocea României în discuții serioase despre viitorul Europei, inclusiv în strategii pentru digitalizare și economie verde. În 2021, a fost plasat pe locul 3 în topul celor mai influenți noi membri ai Parlamentului European, de VoteWatch, asociație care urmărește activitatea europarlamentarilor.
Dan Motreanu, candidatul aflat pe poziția a patra a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, vrea și el un nou mandat de europarlamentar, deși nici în cazul său nu e foarte clar ce a făcut pentru cetățenii români în primul său mandat de europarlamentar.
Este unul dintre membrii PNL care s-au opus în permanență coaliției cu PSD. Cu toate acestea, nu pare să aibă nicio problemă să candideze pe lista coaliției PSD-PNL pentru un nou mandat de europarlamentar.
Dan Motreanu a fost acuzat de DNA de spălare de bani în campania electorală din 2008, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale a candidaților PNL. În 2019, Motreanu a fost achitat în acest dosar, printr-o decizie definitivă a ÎCCJ.
Acest material a fost plătit de USR
Cod unic de identificare: 41240005
Comentarii
Nu există nici un comentariu.