La sfârşitul acestei săptămâni, la Oradea, se va desfăşura cel de-al X-lea Congres al UDMR, la care vor participa 555 delegaţi din cele 29 de filiale judeţene ale Uniunii. De asemenea, şi-au anunţat prezenţa alţi 100 de invitaţi, printre care liderii principalelor partide politice româneşti, dar şi reprezentanţi ai partidelor din Ungaria, Slovacia şi Serbia. În ceea ce-l priveşte pe şeful statului, preşedinţa nu a confirmat încă prezenţa lui Traian Băsescu la evenimentul de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

În perioada 26-27 februarie, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va fi din nou gazda unui congres UDMR, după cel organizat în anul 1990. "Primul preşedinte al UDMR, Domokos Geza, a fost ales în 1990 la Oradea, la Congres, unde paza a fost asigurată de TAB-uri şi de Armată", a declarat Kovacs Peter, organizatorul evenimentului de la sfârşitul acestei săptămâni. Acesta a menţionat că al X-lea Congres al UDMR va debuta sâmbătă, 26 februarie de la ora 11.00. În sală se vor afla 555 delegaţi din cele 29 de filiale ale UDMR din ţară. "Din cei 555 de delegaţi, 183 sunt delegaţi de drept, fiind miniştri, secretari de stat, sub-secretari de stat, membri ai prezidiului UDMR, conducerea Consiliului Reprezentanţiklor Unionali. Restul de 372 sunt aleşi de către fiecare filială, norma de reprezentare fiind în funcţie de proporţia populaţiei maghiare în judeţul respectiv şi de rezultatele obţinute la alegerile parlamentare din 2008", a precizat Kovacs Peter. Acesta a menţionat că, potrivit algoritmului, UDMR Bihor va avea 44 de delegaţi la Congres. În ceea ce priveşte invitaţii, organizatorul Congresului UDMR a precizat că şi-au confirmat prezenţa preşdintele PSD, Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşdintele PC, Daniel Constantin, preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, un vicepreşedinte al FIDESZ (probabil Varga Mihaly), prim-vicepreşedintele Partidului Socialist din Ungaria, Balogh Andras, preşedintele Partidului Politica să fie Alta (membru al opoziţiei din Ungaria), Schiffer Andras, precum şi preşedinţii partidelor maghiarilor din Slovacia şi Serbia. "Emil Boc încă nu a confirmat, dar avem informaţii că va veni. De asemenea, vom avea un mesaj video din partea preşedintelui Partidului Popular European, Wilfried Martens. Ordinea de zi a Congresului va cuprinde prezentarea de către Marko Bela a unui raport de activitate pentru ultimul său mandat de preşedinte al UDMR (2007-2011), alegerea noului preşedinte al Uniunii, modificarea Statutului, respectiv modificarea programului politic. "Toate filialele au făcut propuneri de modificare a Statutului şi programului politic al UDMR. De altfel, au fost constituite două comisii care s-au ocupat cu aceste propuneri", a precizat Kovacs Peter. Dintre bihoreni, Rozalia Biro, preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali, afăcut parte din comisia de Statut, în timp ce din comisia de modificare a programului politic au făcut parte Cseke Attila, Lakatos Peter şi Derzsi Akos.
La alegerile propriu zise, cei 555 de candidaţi vor trebui să opteze între ministrul Culturii, Kelemen Hunor, consilierul prezidenţial Eckstein-Kovacs Peter şi deputatul Olosz Gergely. Până acum, majoritatea filialelor UDMR, printre care şi cea din Bihor, şi-au exprimat susţinerea pentru Kelemen Hunor, sprijinit inclusiv de Marko Bela, care şi-l doreşte ca succesor. Scrutinul va fi însă secret, fiind deja achiziţionate patru cabine de vot. "Fiecare candidat va avea un reprezentant în comisia de numărare a voturilor", a mai menţionat organizatorul Congresului. În schimb, modificarea statutului UDMR şi a programului politic se va face prin vot la vedere.