Întâlnirea conducerii PSD Bihor cu primarii pe care acest partid încă îi mai deţine în judeţ i-a lăsat un gust amar liderului social-democrat Mihai Bar. Acesta susţine că, pentru primari, politica se află într-un plan "mai mult decât secundar", motiv pentru care se aşteaptă ca, după 8 august, PSD Bihor să nu mai deţină decât 15-20 de edili din cei 24 cât mai are în prezent. Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a anunţat că miercuri a avut loc o întâlnire a conducerii partidului cu cei 24 de primari pe care-i mai deţine, însă cinci dintre aceştia au decis să nu se prezinte. Bar susţine că trei edili şefi aveau motivare, însă în cazul celorlalţi doi, din Pietroasa şi Căbeşti, nu cunoaşte cauzele absenţei lor. "Am constatat că, pentru primari, politicul este situat într-un plan mai mult decât secundar. De aceea, nu mă miră că pleacă la un partid sau altul. Nu realizez însă cum pot să-l urmeze pe un personaj incolor, insipid şi inodor ca Ştefan Seremi", a declarat Bar, care a adăugat că, în cele patru mandate de când se află în Consiliul Judeţean, Seremi nu a făcut altceva decât să-şi urmărească interesele. Potrivit preşedintelui PSD Bihor, în opt august, primarii vor trebui să-şi depună fişele în care să precizeze formaţiunea politică din care fac parte. "Din 8 august aceşti oameni devin şi oameni politici, pentru că, până acum, au fost doar simpatizanţi ai unor persoane sau partide. De aceea, nu era greu să sari pârleazul când primeai câte o ofertă tentantă. După cum au vorbit ieri, nu exclud posibilitatea unor surprize, pentru că am constatat că foarte puţini ţin la verticalitate", a menţionat Mihai Bar, acesta aşteptându-se ca numai 15, maxim 20 dintre primarii pe care-i mai are să rămână în partid.