Primăria Oradea s-a ales cu un nou pretendent pentru fotoliul de primar. Noul candidat este Dorel Vesa, fost membru PSD şi PNG, care, din cauza activităţii sale în sistemul vamal, nu va scăpa niciodată de eticheta pusă vameşilor. Cu toate acestea, el declară că nu este şantajabil şi că întreaga sa avere o are de la părinţi, socri şi din investiţiile făcute. Cu toate că a declarat că va ataca frontal corupţia din Primăria Oradea şi sistemul vamal, ieri, la prima conferinţă de presă în care şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Oradea, a ezitat să facă publice numele celor care fac afaceri pe spinarea statului. Dorel Vesa are 51 de ani şi a absolvit Institutul de Comerţ Exterior şi Facultatea de Drept. Timp de 28 de ani a activat în domeniul vamal, un sistem plin de corupţie, însă, după cum declară el, acest microb nu l-a atins. "Cred că voi fi un candidat incomod pentru fiecare dintre cei care se vor înscrie în cursa pentru Primăria Oradea. Voi ataca frontal corupţia din sfera de activitate a Primăriei şi Consiliului Local Oradea", a declarat Dorel Vesa, care a însă a refuzat să nominalizeze acele grupuri de interese care "gravitează în jurul PMO şi care truchează licitaţiile". La prima ieşire în calitate de viitor candidat la fotoliul de primar, Vesa a criticat modul în care au fost abandonate investiţiile în zona Parcului Industrial Borş, arătând că Primăria şi Consiliul au ţinut la distanţă pe marii investitori. El speră să-şi câştige primele voturi cu ajutorul promisiunilor făcute locuitorilor de pe Corso, faţă de care se angajează că-i va ajuta să-şi reabiliteze faţadele clădirilor. Chiar dacă nu are un segment bine stabilit de alegători, Vesa speră că va reuşi să aducă la vot cel puţin 20% din electoratul care până acum nu s-a prezentat la vot. Cât priveşte banii cu care îşi va susţine campania electorală, noul candidat crede că nu are nevoie de prea mulţi, astfel că nu va apela la firme care apoi să-i ceară favoruri. Fost membru PSD, Vesa s-a răzbunat pe foştii săi şefi de partid care s-au opus nominalizării lui la candidatura pentru municipiul Oradea, indicând câteva dintre "bubele" acualului şef de partid Mihai Bar. După ce s-a supărat pe Bar, Vesa a trecut în PNG. Aici a stat o lună, însă nici în PNG nu a găsit susţinătorii pentru candidatura sa la PMO, aşa că a decis să candideze singur. În acest moment este consultant în afaceri şi se declară un candidat credibil, care nu poate fi şantajat.