Primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi consilierii locali social-democraţi s-au întâlnit, ieri, la Hotel Prezident din Băile Felix, pentru a participa la conferinţa de organizare şi funcţionare a Ligii Aleşilor Locali ai PSD Bihor. Cu această ocazie, s-a ales conducerea Ligii. Funcţia de preşedinte i-a revenit primarului comunei Drăgăneşti, Gheorghe Bogdan, care nu a avut contracandidat.

La Conferinţa de organizare şi funcţionare a Ligii Aleşilor Locali ai PSD Bihor au participat peste 220 de persoane: 14 primari, 13 viceprimari, şase consilieri judeţeni, restul - consilieri locali, rezultaţi în urma alegerilor locale din 2008. Cei 14 primari social-democraţi bihoreni sunt Bogdan Gheorghe (Drăgăneşti), Ionel Rif (Remetea), Marţian Lupaş (Lazuri de Beiuş), Ioan Maşcaş (Pocola), Mircea Carţiş (Sâmbăta), Gheorghe Vid (Căpâlna), Eugen Iovan (Şoimi), Dumitru Togor (Ineu), Dorel Mnerea (Aştileu), Bujor Chirilă (Ţeţchea), Adrian Mada (Popeşti), Gheorghe Creţ (Spinuş), Dumitru Bărnău (Cefa) şi Alexandru Maghiar (Sânnicolau Român). La întâlnire au fost prezenţi liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, dar şi deputaţii Sonia Drăghici şi Ioan Roman. Întâlnirea a debutat cu o prezentare a activităţii departamentului care se ocupă de aleşii locali, condus de fostul primar de Beiuş şi fost subprefect, Silviu Odobasianu, după care au vorbit cei care şi-au exprimat dorinţa de a candida la funcţiile de conducere a Ligii Aleşilor Locali PSD Bihor. Pentru funcţia de preşedinte a candidat doar primarul comunei Drăgăneşti, Bogdan Gheorghe, astfel că nu a întâmpinat nicio problemă în a ajunge în postul dorit. Secretar executiv al Ligii a fost ales consilierul judeţean Alexandru Retegan.