Un sac cu premii pentru o traistă de probleme
Contestată de mai mulţi lideri politici judeţeni, inclusiv de către liberali, partenerii de coaliţie ai social-democraţilor, tombola organizată de senatorul Ioan Mang s-a încheiat ieri cu tragerea la sorţi a premiilor acordate bihorenilor care au răspuns la chestionar.
Ieri, la sediul PSD Bihor, a avut loc tragerea la sorţi a câştigătorilor tombolei organizate de liderul filialei judeţene, senatorul Ioan Mang. Extragerea a fost efectuată de Mihai Ghergheleş (7 ani), asistat de senatorul Ioan Mang şi de Claudiu Pop, preşedintele PSD Bihor. "În total, am primit 3.782 de taloane ceea ce pentru noi înseamnă un rezultat foarte bun. Practic, avem peste 4% din numărul taloanelor care au fost trimise în judeţ. În mod normal, la un astfel de sondaj se depăşeşte foarte rar procentul de 2%, mai ales că oamenii au trebuit să cumpere timbre şi să expedieze taloanele", a declarat Ioan Mang. În cadrul campaniei, au fost expediate taloane din 52 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Bihor. Cele mai multe răspunsuri au sosit din municipiul Oradea, aproximativ 1600, Săcueni - 500 şi Marghita - aproximativ 300. În ceea ce priveşte problemele semnalate de bihoreni, la prima întrebare - cea legată de problemele familiei - răspunsurile au vizat cu precădere problemele financiare, lipsa locurilor de muncă, problemele medicale şi nivelul mic al pensiilor. La a doua întrebare - problema cea mai importantă a localităţii - bihorenii au menţionat lipsa infrastructurii: apă, canalizare şi drumuri, în timp ce la a treia întrebare - priorităţile viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor - majoritatea răspunsurilor a vizat drumurile judeţene şi comunale. Iniţial, liderul PSD Bihor anunţase că vor fi acordate 53 de premii constând în produse electrocasnice, în valoare totală de 3.800 lei, însă ieri a menţionat că, deoarece a găsit promoţii la diferite magazine de electrocasnice, vor fi acordate 103 premii.
Astfel, premiul I, un sistem Home Cinema, a fost câştigat de Nagy Sandor, din Săcueni, premiul al II-lea, un aspirator, de Paul Marilena, din Inand, iar premiul al III-lea - un cuptor cu microunde cu gril - va ajunge la Nagy Arcadie, din Parhida. Celelalte 100 de premii constau în produse electrocasnice: uscător de păr (35 de bucăţi), storcător de fructe (26 de bucăţi), fier de călcat (25 de bucăţi), fierbător (14 bucăţi).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.