Un senator acuză: Berceanu dă prioritate clientelismului politic!
Senatorul Cornel Popa, vicepreşedinte al PNL, consideră eronată decizia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, de a renunţa la construirea drumului expres Oradea - Arad şi îl acuză pe demnitarul democrat-liberal că la baza strategiei sale naţionale stă clientelismului politic.
La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Radu Berceanu anunţa că nu se vor mai construi cele 12 drumuri expres, prevăzute în proiectele Ministerului Transporturilor, deoarece acestea nu ar reprezenta o soluţie pentru trafic. Printre cele 12 drumuri expres la care s-a renunţat se numără şi Oradea - Arad. Liderul liberalilor bihoreni, senatorul Cornel Popa, susţinător al proiectului de construire a acestui drum, s-a arătat revoltat de decizia noului ministru al Transportului. "Scoaterea din priorităţile în execuţie a drumului expres Oradea - Arad - Timişoara - Stamora Moraviţa este o eroare strategică a proaspătului şi, din păcate, eternului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, ceea ce dovedeşte că are aceeaşi abordare faţă de priorităţile naţionale pe care a avut-o până acum. Nu are o strategie după priorităţile naţionale, ci după clientelismul politic", a precizat Cornel Popa. Vicepreşedintele PNL a adăugat că nu are nimic împotrivă ca Radu Berceanu să dezvolte infrastructura de transport în zona lui de obârşie, dar partea cu cel mai important schimb de mărfuri nu poate fi neglijată doar pe criterii de clientelism politic. "Îl atenţionăm că ne vom face datoria de a lupta pentru infrastructura din vestul ţării şi nu numai. Cred că România are nevoie de cât mai multe căi de acces sigure între zonele ţării şi Uniunea Europeană. Domunul ministru nu este ancorat în asemenea realităţi. Îl rugăm să revină în actualitate", a încheiat parlamentarul bihorean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.