Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că Marian Vanghelie este "oaia neagră a PSD, dar şi o problemă pentru partid", precizând însă că nu se supără pe acesta pentru cererea de excludere a sa din PSD, întrucât unii nu sunt dotaţi cu suficientă educaţie şi inteligenţă. Deputatul crede că primarul Sectorului 5 nu vrea să fie coleg de partid decât cu locuitorii din sectorul său "Şi eu şi Marian Vanghelie credeam că putem ajuta PSD în lupta cu PD şi PNL, dar văd că doar eu duc lupta respectivă. Eventual, Vanghelie ar trebui să aibă mai multă grijă de sectorul pe care îl conduce, pentru că e nevoie de curăţenie pe acolo. Constat doar că declaraţia sa de avere are în fiecare an în plus câte un milion de euro şi că, după ce i-a jignit pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană sau pe Sorin Oprescu, acum mi-a venit şi mie rândul", a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu. Vicepreşedintele PSD a mai spus că nu se supără pe Vanghelie pentru că "natura a făcut ca unii oameni să nu fie dotaţi cu suficient de multă educaţie şi inteligenţă". Ponta a precizat că, în calitatea pe care o are la partid, de vicepreşedinte, nu va trece pe la filiala condusă de Vanghelie decât atunci când va dori să citească nişte "almanahe", nu să discute despre excluderea sa din PSD. Biroul Politic Executiv al PSD Bucureşti a analizat declaraţiile făcute în ultima perioadă de vicepreşedinţii Vasile Dâncu şi Victor Ponta şi a decis să solicite conducerii partidului excluderea din PSD a celor doi. "Biroul Politic Executiv al PSD Bucureşti, întrunit în şedinţă marţi, 12 iunie, a luat în discuţie, printre altele, declaraţiile făcute în ultima vreme de către doi vicepresedinţi ai PSD, Vasile Dâncu, respectiv Victor Ponta. Concluzia care s-a adoptat prin votul unanim al membrilor a fost aceea de a solicita conducerii centrale a PSD discutarea de urgenţă a cazului celor doi şi adoptarea deciziei de excludere din partid", se arată într-un comunicat.