Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a afirmat ieri în plenul Parlamentului, că PDL şi Guvernul s-au concentrat mult pe asigurarea stabilităţii economico-financiare şi au neglijat discuţiile cu oamenii, el admiţând că au existat "bâlbe" în procesul de comunicare.

"Ne-am concentrat mult pe asigurarea stabilităţii economico-financiare şi am neglijat discuţiile cu oamenii. Nu am ştiut să comunicăm şi să valorificăm politic deciziile bune pe care le-am luat. Nu am discutat suficient cu partenerul social, sindicate, asociaţii profesionale şi organizaţii ale societăţii civile. Eu le atrăgeam atenţia colegilor mei, la Convenţia Naţională, că nu este suficient să câştigăm războiul reformelor dacă pierdem încrederea românilor", a spus preşedintele Senatului. Potrivit afirmaţiilor sale, partidul, Guvernul trebuie în continuare să explice fiecare acţiune, pentru că oamenii trebuie să ştie că măsurile de stabilitate sunt pentru ei, "nu cu explicaţii generale, ci precise". "Ducem o luptă surdă între noi, dar falia între politic şi societate se adânceşte. Dacă mergem în piaţă, toţi suntem înjuraţi. Este o realitate care nu convine, dar este o realitate. Acei colegi ai dumneavoastră care au încercat să capitalizeze nemulţumirea protestelor în folosul USL au avut o experienţă amară, dar lămuritoare", a menţionat senatorul PDL. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest moment, cel mai important lucru este ca România să nu fie percepută ca o ţară cu risc de stabilitate.