Senatorul independent Radu Ţîrle a declarat că, în timpul vizitei făcute la Washington, delegaţia condusă de ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, au discutat cu autorităţile americane despre suspendarea vizelor pentru români. De asemenea, au fost discutate şi probleme legate de summitul NATO care va avea lor în luna aprilie la Bucureşti. "Am fost şi la Ambasada României din Washington, unde am participat la deschiderea biroului MIRA, la care au fost prezenţi foarte mulţi reprezentanţi ai Guvernului federal", a precizat Radu Ţîrle, adăugând că vizita de şase zile din Statele Unite a inclus şi o deplasare la Portland, unde au avut loc întâlniri atât cu autorităţile locale, cât şi cu comunitatea română de acolo.