Voloşeniuc propus la ABA Crişuri
Liberalul Dumitru Voloşeniuc ne-a confirmat ieri că a fost propus să ocupe funcţia de director executiv la Administraţia Bazinală de Ape Crişuri. „Oficial nu sunt încă directorul ABA Crişuri. Aştept să vină numirea în funcţie. Probabil că până la sfârşitul lunii îmi voi prelua atribuţiile la ABA Crişuri", ne-a declarat Dumitru Voloşeniuc. Acesta şi-a sărbătorit tot ieri ziua de naştere, liberalul împlinind 45 de ani. Numirea lui Voloşeniuc la conducerea ABA vine după ce timp de patru ani această instituţie a fost condusă de către udemeristul Pasztor Sandor. Datorită faptului că la conducerea Ministerului Mediului s-a aflat tot un membru UDMR, o serie de proiecte de investiţii pe valea Crişurilor s-au bucurat de un real sprijin financiar. Sacrificarea lui Pasztor nu este însă completă, el urmând a fi numit director ethnic în aceeaşi instituţie. Voloşeniuc a precizat că cel de-al doilea post de director adjunct va fi ocupat de social-democratul Viorel Iuhas. Pentru cel de-al treilea post de director adjunct nu s-a făcut nicio nominalizare.
iuhas a mai fost la ABA si nu a facut nimic. In mandatul lui Oprean si al lui ABA (DAC pe vremea aia)nu a existat in viata orasului.
Ce legatura are Iuhas cu ABA Crisuri?