Vrea conducere tânără la PDL Bihor
Senatorul Petru Filip a declarat, ieri, că alegerile pentru noua conducere a filialei judeţene a PDL ar trebui să aibă loc cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie. Filip, care a renunţat în luna mai a acestui an, la fotoliul de preşedinte al PDL Bihor, a precizat că nu intenţionează să candideze pentru un nou mandat în fruntea filialei şi consideră că echipa de conducere ar trebui să se împrospăteze, prin promovarea tinerilor. În ceea ce priveşte alegerile pentru şefia PDL, care ar urma să aibă loc în primăvara anului viitor, Filip susţine că vor fi cel puţin doi candidaţi la fotoliul ocupat în prezent de Emil Boc. "Una dintre candidaturi ar putea fi al lui Vasile Blaga, motivat atât de experienţa politică, cât şi de faptul că este secretar general, adică se ocupă de partea organizatorică a partidului, din anul 1996", a precizat Filip, care consideră că la Congresul din primăvara anului viitor va fi pentru prima dată când în PDL se organizează alegeri "într-o structură a unui partid mare". "Avem peste 170 de parlamentari, din care aproximativ 120 sunt deputaţi. Până în anul 2008 aveam undeva în jur de 30. Acest lucru va crea o altă emulaţie pentru alegeri", susţine senatorul PDL.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.