Vulturul PRM-ist înghite candidaţi arabi
Aflat în vizită la Oradea, secretarul executiv al PRM, deputatul Văsălie Moiş, a declarat că principalele obiective ale partidului din care face parte sunt acelea de a-i convinge pe cetăţeni să vină la vot, dar şi să voteze PRM şi de a asigura corectitudinea procesului de votare. "Vrem ca prezenţa la vot să fie masivă, pentru ca aleşii să fie reprezentativi pentru comunitatea din care fac parte. De asemenea, vrem ca votul să fie liber exprimat, fără să se exercite presiuni asupra cetăţenilor. De aceea, am insistat ca mita electorală să fie considerată infracţiune. Pentru ca această campanie electorală să fie corectă, PRM este deschis încheierii unor protocoale cu toate partidele politice. Până acum, am semnat astfel de înţelegeri cu PNL, PD şi PNŢCD", a declarat Văsălie Moiş.
În Bihor, PRM a depus liste complete de candidaţi pentru consilieri şi primari în 80 din cele 100 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului. Lansarea oficială a acestora se va face sâmbătă, 24 aprilie, la Oradea, pe scena Teatrului de Stat. "În prag de alegeri, tot mai mulţi membri de partid ne-au cerut sprijinul politic şi şi-au manifestat dorinţa de a candida sub emblema PRM-ului. Pentru aceasta, o recentă plenară a Consiliului Naţional PRM a introdus în Statutul partidului instituţia cooptării oamenilor de valoare. O situaţie inedită o constituie prezenţa unor cetăţeni de origine străină pe listele PRM. Astfel, la Salonta candidează, ca independent, sudanezul Harry Khalid Shammat, simpatizant PRM, care e dispus să negocieze cu noi după primul tur de scrutin. Pentru scaunul de primar al comunei Popeşti, candidează un sirian, medicul Keek Sharef, din Voivozi, membru al PRM", a declarat preşedintele PRM Bihor, deputatul Paul Magheru.
În altă ordine de idei, preşedintele PRM Oradea, Mihai Drecin, l-a acuzat pe primarul PD din Chişlaz că vrea să-şi scoată un ziar pe banii Consiliului Judeţean, 67 de milioane de lei, pentru a răspunde celor afirmate în ziarul PRM-ist "Vulturul cruciat", care este editat, însă, pe banii unui consilier al acestei formaţiuni politice. Referindu-se la această situaţie, Mihai Drecin a concluzionat: "Judeţul este condus de câţiva oameni de afaceri din PD şi UDMR, dar şi puţini din PSD, care se străduie să-şi dea peste cap propria organizaţie. Şi au reuşit".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.