Liderul Mişcării Verzi Bihor, Horea Vuşcan, s-a prezentat, ieri, la conferinţa de presă cu o mască de gaze pe faţă, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la poluarea de la sfârşitul săptămânii trecute, când cenuşa emanată de CET a acoperit o bună parte a Oradiei. "Credeam că Oradea este un oraş cât de cât curat, dar este foarte poluat", susţine Vuşcan, care a adăugat că a trimis o adresă conducerii societăţii Electrocentrale, prin care solicită informaţii cu privire la motivele care au dus la această poluare. Totodată, Horea Vuşcan cere instituţiilor competente în domeniu, cum ar fi Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, să nu trateze cu superficialitate cele întâmplate. Pe de altă parte, Horea Vuşcan a anunţat că, în calitate de simplu cetăţean, va acţiona în judecată regia Electrocentrale, în baza dreptului la un mediu sănătos care este garantat de Constituţie. Despăgubirea solicitată va fi modică - 1 leu. Liderul Mişcării Verzi a precizat că persoanele care vor să i se alăture în acest demers pot să îi acceseze blogul (www.horeavuscan.ro) pentru a descărca un formular.