21 de studenţi teologi,ridicaţi la treapta lectoratului şi a ipodiaconatului
Sute de credincioşi de toate confesiunile s-au adunat ieri, în zi de sărbătoare, la Capela "Sfântul Nicolae" din Oradea, pentru a participa la o liturghie arhierească oficiată de PS Virgil Bercea, alături de un sobor de preoţi. Cu acest prilej, 21 de studenţi, de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, au fost ridicaţi la treapta lectoratului şi a ipodiaconatului. Tinerii au îngenuncheat în faţa episcopului, care şi-a întins mâinile asupra lor, simbolizând pogorârea Spiritului Sfânt. Întregul ceremonial a avut loc în cadrul liturghiei arhiereşti, fiind un eveniment unic în viaţa credincioşilor greco-catolici.
Pentru 21 dintre studenţii de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, ziua de 6 decembrie va reprezenta, pe lângă celebrarea Sfântului Nicolae (unul dintre cei mai iubiţi sfinţi) şi momentul deosebit al înălţării la treapta lectoratului (12 tineri), şi la cea a ipodiaconatului (9 tineri). Evenimentul a avut loc la începutul slujbei arhiereşti, oficiată de PS Virgil Bercea, alături de un sobor de preoţi. Studenţii au îngenuncheat câte doi, în faţa episcopului, care şi-a aşezat mâinile asupra lor, gest simbolizând pogorârea Spiritului Sfânt peste lectori şi ipodiaconi. Un moment la fel de emoţionant a fost tăierea unei şuviţe din părul fiecărui student, act asemănător cu botezul primit la naştere. "Pentru mine şi familia mea, care m-a susţinut pe această cale vocaţională, este o ocazie unică. Sunt extrem de emoţionat", ne-a declarat Lucian Mârsa, student în anul III. Ridicarea la treapta de lector presupune posibilitatea pentru cel în cauză de a citi din "Apostol", iar pentru ipodiaconi, de a sta în altar şi a-l ajuta pe diacon. "Momentul ?înălţării? este un pas important în viaţa mea, deoarece intenţionez să parcurg celelalte trepte ale preoţiei", ne dezvăluie Mihai Terec, student în anul III, la Teologie Pastorală.
De menţionat că fiecare dintre tineri a fost verificat de îndrumătorul spiritual, înainte de a fi propus "spre înălţare", pentru a vedea dacă are suficientă credinţă şi vocaţie ca să devină preot.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.