În suita Sărbătorilor de Iarnă, ziua de 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Botezul Sfânt, a fost dintotdeauna la mare cinste.

Boboteaza, ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, este marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului, dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. Ultima zi a ciclului cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local, se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an, se deschide cerul şi vorbesc animalele.

Sărbătoarea, asemănătoare Crăciunului şi Anului Nou, este prefaţată de Ajunul Bobotezei. Tradiţiile spun că cei care postesc în această zi (5 ianuarie) au noroc întrucât sacrificiul postului aduce bogăţie. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii sfinţesc casele enoriaşilor cu apa care a fost sfinţită după Sfânta Liturghie. Oamenii ţin post negru până când vine preotul şi beau întâi din agheasmă. Potrivit obiceiului, fetele, flăcăii şi chiar văduvele încearcă să fure busuiocul din găleata cu agheasmă, pe neobservate, iar noaptea îl ţin sub pernă pentru a-şi visa ursitul.

Se zice că în ziua de Bobotează, odată cu sfinţirea de către preot a apei (Agheasma Mare), sunt sfinţite toate apele pământului. Aglomeraţia umană din această zi la biserică, întrecând în număr participarea credincioşilor la oricare slujbă de peste an şi unică în tot spaţiul creştin, se explică prin faptul că fiecare doreşte să-şi ducă acasă măcar o sticlă cu apă sfinţită, care are numeroase întrebuinţări: se stropesc cu ea vitele, se dă la cei bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a copilului nou-născut, este parte componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece, se stropeşte cu ea prin casă în caz de furtună şi trăsnete etc.

Sfinţirea cea mare a apei (Agheasma Mare), care se face o singură dată în an, în 6 ianuarie, după slujba religioasă, simbolizează Botezul Domnului în Apele Iordanului.

Cu apa luată de Bobotează se sfinţesc casele, iar credincioşii gustă din ea până în 14 ianuarie, inclusiv, pe nemâncate, şi o folosesc în vreme de primejdii, boli şi ispite.