Azi începe Postului Crăciunului
Începând de astăzi, credincioşii se află, timp de 40 de zile, în perioada de post a Crăciunului. Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, cuprinzând mult mai multe zile în care poate fi consumat peşte. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura din plin de Naşterea Domnului.
Mai puţin sever decât Postul Paştelui
Practicat de mii de ani, transmis din generaţie în generaţie, postul a devenit parte integrantă a vieţii creştinului practicant. Motivat sentimental şi religios de exemplul lui Iisus Hristos, precum şi de evenimentele legendare din viaţa Bisericii Creştine, postul se ţine în diferite perioade ale anului, având durate şi grade de severitate diferite, în funcţie de evenimentul la care se face referinţă. Postul Crăciunului are 40 de zile, începând din data de 15 noiembrie, şi se încheie pe 24 decembrie. Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, se poate consuma peşte şi preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică cuprinse între 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul). Postul Crăciunului este mai uşor şi datorită faptului că sunt accesibile mai multe alimente, având în vedere că abia a trecut toamna şi cele mai multe gospodine au umplut cămările cu zacuscă sau alte alimente de acest gen. În afară de dezlegare la peşte şi produse din peşte, în zilele menţionate mai sus poate fi consumat şi vin, şi ulei. Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiaza, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi a celor trei tineri din Babilon. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, pe 25 decembrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.