Praznicul împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, 6 august 2017, a fost o zi plină de bucurie, sfinţenie şi binecuvântare pentru obştea monahală de la Mănăstirea Izbuc din Eparhia Oradiei, dar și pentru miile de pelerini veniți să ia parte la sărbătorirea unuia dintre hramurile așezământului monahal bihorean.

 

În urmă cu patru ani, în ziua de 4 august 2013, cu prilejul resfințirii străvechii biserici de lemn din incinta mănăstirii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a așezat cel de-al treilea hram al sfântului lăcaș, Schimbarea la Față a Domnului, ce este prăznuit de atunci în fiecare an.

Bucuria duhovnicească a monahilor şi a mulţimilor de pelerini prezenți a fost sporită de prezenţa și slujirea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în străvechea vatră de sihăstrie monahală a Izbucului, la serbarea marelui praznic al Schimbării la Faţă a Domnului din acest an.

Mulţime mare de preoţi de mir şi credincioşi au urcat la Mănăstirea Izbuc încă din ajunul sărbătorii, luând parte la slujba privegherii, săvârşită de un sobor de ieromonahi şi preoţi, condus, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţul Mănăstirii Izbuc. A urmat procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, oficierea Paraclisului Maicii Domnului, a Tainei Sfântului Maslu şi săvârşirea Sfintei Liturghii la miezul nopții.

Duminică, în ziua praznicului, a fost oficiat Acatistul Schimbării la Față a Domnului urmat de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un numeros sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în prezenţa a peste 5.000 de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de elevi de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat frumusețea praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, arătând necesitatea căutării, în viaţa creştinului, a luminii dumnezeieşti necreate, care îl conduce spre Împărăţia cerurilor.

La momentul chinonicului, un grup de pelerini din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud, condus de Doamna Prof. Viorica Rogozan, dimpreună cu Domnul Prof. Dănilă Filipoi, înveșmântați în frumoase straie populare, au interpretat mai multe cântări închinate Maicii Domnului.

La finalul slujbei a fost binecuvântată pârga de poame. După Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Ierarhului, conform unei tradiții statornicite deja la această sfântă mănăstire, fiind prima duminică din lună, un sobor de ieromonahi și preoți a oficiat Taina Sfântului Maslu. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, stareţul mănăstirii, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru prezenţa la acest hram şi pentru purtarea de grijă necontenită pe care o are faţă de aşezământul monahal de la Izbuc. Mulţumiri au fost aduse pelerinilor veniţi din județul Bihor și din multe alte colţuri ale ţării şi tuturor ctitorilor și binefăcătorilor.

Pelerinii au avut marea binecuvântare de a se închina la un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, la icoana care Îl reprezintă pe Domnul Hristos în grădina Ghetsimani, rugându-Se, pictată de Părintele Arsenie Boca, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la racla cu fragmentul din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, și la racla ce adăpostește părticele din sfintele moaște ale mai multor sfinți, odoare aflate în patrimoniul sacru al Mănăstirii Izbuc.

Prăznuirea s-a încheiat cu tradiționala agapă creştinească pregătită de obște pentru toţi pelerinii prezenţi, fiind servite bucate tradiţionale de post în cele două trapeze, precum şi în corturi special amenajate în incinta aşezământului monahal.

A.V.