Canoanele bisericeşti nu se negociază, iar hotărîrea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind interzicerea slujitorilor Bisericii de a se implica în politică este definitivă, a declarat, marţi, părintele Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Afirmaţiile acestuia sunt urmare a "apelului creştinesc" făcut, marţi, de PSD Cluj Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să "revadă" decizia privind neimplicarea slujitorilor Bisericii în politică, iar dacă este posibil, să revină asupra acesteia. "Nu avem cum să negociem canoane", a spus categoric purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a dat, în 12 februarie, slujitorilor Bisericii, implicaţi politic, un ultimatum fără precedent, aceştia fiind puşi să aleagă între cariera politică şi misiunea preoţească în cel mult zece zile, renunţarea la aceasta din urmă făcându-se pentru totdeauna, fără drept de revenire în cler. Bartolomeu Anania, episcopul Clujului, Vadului şi Feleacului, a declarat că arhiereului, preotului, diaconului şi monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului sau Consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală. Cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, încalcă prevederile din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale BOR, având de ales între cariera politică şi misiunea preoţească, pentru totdeauna fără drept de revenire în cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.