Centrul rezidenţial din Băiţa - Părinții de la Mănăstirea Izbuc s-au rugat pentru vârstnici
Vineri, 22 aprilie 2016, o parte dintre ieromonahii din obștea monahală de la Mănăstirea Izbuc, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh și stareț al Mănăstirii Izbuc, au vizitat Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din cadrul Asociaţiei de asistenţă socială "Episcop Nicolae Popovici" al Parohiei Băiţa, Protopopiatul Beiuş.
Cu acest prilej, preacuvioșii părinți, dimpreună cu Părintele paroh Nicolae Bura, directorul acestui aşezământ social-filantropic, au săvârșit Taina Sfântului Maslu, pentru contenirea bolilor, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor sufletești și trupești ale celor 40 de persoane vârstnice internate aici. Părinții de la mănăstire au adus cu ei racla cu sfinte moaște de la mai mulți sfinți, dar și icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, spre bucuria duhovnicească a bătrânilor și a celor care îi îngrijesc. La final, Părintele stareț Mihail Tărău a rostit un cuvânt de învățătură, aducând balsam de mângâiere și alinare în sufletele suferinzilor, iar părintele Nicolae Bura a adus mulţumiri părintelui stareț și călugărilor pentru prezență și împreună-rugăciune atât de folositoare în aceste zile ale Postului Mare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.