De Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Izbuc
Sfânta Mănăstire Izbuc își prăznuiește și în acest an, de Izvorul Tămăduirii, prima vineri după Paști, unul din hramurile principale, fiind așteptați să participe la sărbătoare, credincioşi ortodocşi din Bihor, dar şi din alte colţuri ale ţării.
Programul liturgic va începe în ajunul sărbătorii, joi seara, 6 mai 2021, de la ora 18.00, prin oficierea slujbei Privegherii, urmată de procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maici Domnului la izvorul tămăduitor Izbuc, şi va continua cu Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii. Apoi, în însăși ziua praznicului, vineri, 7 mai, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, apoi se va săvârși Taina Sfântului Maslu, iar la final toți credincioșii vor primi Apă Sfințită, respectându-se normele igienico-sanitare în vigoare!
Pelerinii se vor putea închina la un fragment din lemnul Sfintei Cruci, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la icoana Mântuitorului pictată de Părintele Arsenie Boca și la moaștele Sfântului Nectarie și a mai multor sfinți.
Sfânta Mănăstire Izbuc
Comentarii
Nu există nici un comentariu.