Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei - Binecuvântare pentru voluntarii bihoreni
1.893 de voluntari, de la protopopiate, parohii, mănăstiri și de la asociațiile din Eparhia Oradiei, coordonați de preoții parohi, au activat în orașele și satele din Bihor, venind în ajutorul persoanelor vulnerabile în fața provocărilor pandemice.
Pe parcursul celor peste două luni de zile de la răspândirea epidemiei cu noul coronavirus în țara noastră și până la încheierea stării de urgență pe teritoriul României, 15 mai 2020, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin clerul și tinerii voluntari bihoreni, a adus sprijin și ajutor permanent persoanelor aflate în carantină sau în autoizolare, vârstinicilor și celor aflați în situații de risc.
1.893 de voluntari, de la protopopiate, parohii, mănăstiri și de la asociațiile din Eparhia Oradiei care funcționează cu binecuvântarea ierarhului, coordonați de preoții parohi, au activat în orașele și satele din județul Bihor, venind în ajutorul persoanelor vulnerabile în fața provocărilor pandemice.
La solicitările telefonice a mii de persoane, prin grija mănăstirilor și a parohiilor, cu sprijinul a numeroși binefăcători, voluntarii bihoreni au distribuit, în condiții de siguranță sanitară, alimente neperisabile, hrană caldă livrată zilnic la domiciliu, haine, bunuri de uz casnic, medicamente și produse sanitare sau de igienă personală.
„În această perioadă, peste 5.844 porții de mâncare în valoare de 116.880 lei au fost livrate la domiciliu și peste 8.000 kg alimente neperisabile au fost distribuite sub formă de pachete persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină. Tot cu ajutorul voluntarilor inimoși, la praznicul cel mare al Învierii Domnului, Sfânta Lumină și Sfintele Paști au ajuns în casele a zeci de mii de familii bihorene, aducând bucurie și mângâiere în vreme de încercare”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.
Potrivit acestora, prin Asociația Filantropia a Episcopiei Oradiei, în cadrul filialelor parohiale și prin serviciile acreditate de la Centrul de zi Acoperământul Maicii Domnului din Oradea, se derulează, în continuare, programe de ajutorare a persoanelor și familiilor nevoiașe, oferindu-se hrană la domiciliu și asistență persoanelor cu diferite dizabilități, cu respectarea condițiilor sanitare impuse de autorități.
„Preasfințitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, aduce alese mulțumiri voluntarilor ortodocși bihoreni, pentru spiritul de jertfelnicie și dragostea manifestată față de semeni și înalță rugăciuni Bunului Dumnezeu pentru ca să îi binecuvânteze pe ei și familiile lor”, se mai menționează în document.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.