Fecioara de la Fatima, la Catedrala Sfântul Nicolae
Dat fiind faptul că în acest an se împlinesc 100 de ani de când Fecioara Maria a apărut la Fatima, în Portugalia, o statuie peregrină a Ei va vizita toate protopopiatele Episcopiei de Oradea.
De 100 de ani mesajul Sfintei Fecioare de la Fatima a rămas mereu actual, poate mai mult astăzi, când omenirea este ruinată de violenţe, pustiită sufleteşte de indiferenţa faţă de Dumnezeu, pierdută pe un drum greşit, îndreptarea nefiind posibilă fără reîntoarcerea la mesajul Preacuratei de la Fatima, calea prin care se poate menţine, dar şi reconstrui societatea, cultura şi civilizaţia.
Întrucât nu tuturor credincioșilor le este la îndemână să meargă în pelerinaj la Fatima, iată că Maica Sfântă vine la ei. Fecioara Peregrină va fi prezentă în Catedrala Sf. Nicolae din Oradea, după următorul program: sâmbătă, 6 mai 2017, de la ora 17.00, va avea loc primirea statuii peregrine; de la ora 18.00, Sfânta Liturghie; ora 19.00, Rugăciunea copiilor; ora 20.00, Rugăciunea tinerilor; ora 21.00, Rugăciunea adulţilor. Menţiunea categoriilor de vârstă este pur indicativă, deoarece toţi credincioșii, indiferent de vârstă, pot participa la fiecare moment.
Duminică, 7 mai 2017, de la ora 8.00 şi de la ora 10.00, va fi celebrată Sfânta Liturghie, care se va încheia cu consacrare la Inima Neprihănită a Mariei.
La sfârşit, va avea loc salutul către Fecioara Peregrină.
Până în luna octombrie 2017, Maica Domnului de la Fatima va vizita bisericile protopopiale, astfel: în perioada 20-21 mai - Beiuş; 10-11 iunie - Carei; 24-25 iunie - Holod; 1-2 iulie -Marghita; 5-6 august - Ier; 14-15 august - Mănăstirea Franciscană „Maica Domnului” - Oradea; 26-27 august - Supur; 7-8 septembrie - Șimleu Silvaniei; 23-24 septembrie - Tăşnad; 30 septembrie-1 octombrie - Zalău. Intrarea este gratuită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.