Mănăstirea Sfintei Cruci şi-a sărbătorit hramul
Deşi mulţi orădeni şi-au însoţit ieri odraslele în primele clipe ale noului an şcolar, o mare parte dintre credincioşi s-a aflat la Mănăstirea Sfintei Cruci încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a putea participa la slujba dedicată sărbătorii creştine Înălţarea Sfintei Cruci.
Sute de enoriaşi s-au adunat în curtea mănăstirii încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a fi alături de măicuţele mănăstirii şi părintele Atanasie Paleu, cel care a oficiat sfânta liturghie. "Înălţarea Sfintei Cruci", una dintre cele mai vechi şi mai importante dintre sărbătorile creştine, este
închinată cinstirii crucii lui Iisus. Comemorăm în această zi suferinţa şi sacrificiul Mântuitorului pentru lume, de aceea sărbătoarea de astăzi este una sobră, în care se posteşte. Fără Cruce nu există înviere şi mântuire. Ea este una din cele dintâi simboluri creştine, reprezentând marele mister al credinţei: patima şi moartea, prin răstignirea Domnului Iisus Hristos. Prin cruce s-a omorât moartea, s-a dezlegat păcatul strămoşesc, ni s-a dăruit învierea şi am redevenit fiii şi moştenitorii lui Dumnezeu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.