Picleu Duminică, 19 septembrie, prea cucernicul părinte paroh al Picleului, preotul Sever Cristea, împreună cu aţi trei preoţi din parohii apropiate, a oficiat slujba de sfinţire a impresionantului crucifix-troiţă - pe care comunitatea credincioşilor ortodocşi din Picleu îl donează comunităţii creştine catolice din localitatea Trigolo din Italia. Reamintim cititorilor noştri că acest mare crucifix este darul cu care picleenii răsplătesc dărnicia italienilor care, în anul trecut, au înzestrat biserica satului cu cele trei clopote care astăzi cheamă, duminică de duminică, sătenii la sfântul lăcaş. În jurul Bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" s-a adunat întregul sat, care, cu pioşenie şi smerenie, a asistat la Sfânta Liturghie şi sfinţirea troiţei. În cursul acestei săptămâni, troiţa, înaltă de circa 7 metri şi în greutate de aproape o tonă, va fi transportată la Trigolo. În drumul ei, va fi însoţită de părintele Sever Cristea şi un grup de consilieri ai bisericii din Picleu.