După săvârșirea Vecerniei, preotul paroh Crișan Lucian, împreună cu profesorul de religie Irimescu Florian, au derulat, sâmbătă, 29 iunie, proiectul catehetic „Minunat este Dumnezeu întru toți sfinții Săi”.

„Biserica îi cinstește pe sfinți, pentru că simte prezența lui Hristos și lucrarea Duhului Sfânt în ei. Cinstirea sfinților nu este o știrbire a cinstirii lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, o preamărire a iubirii Sale pentru oameni și a lucrării Lui de înălțare a omului spre frumusețea și viața veșnică a lui Dumnezeu”, spune Lucian Crișan, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Subpiatră.

Potrivit acestuia, prin cinstirea sfinților, aducem laudă lui Dumnezeu, precum ne îndeamnă psalmistul: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui”(Psalmul 150,1). Scopul cultului sfinților este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei.„Cerând sfinților să se roage pentru noi, nu ne abatem de la credința și mărturisirea că Domnul nostru Iisus Hristos este singurul Mijlocitor dintre om și Dumnezeu (I Timotei 2, 5), căci mijlocirea sfinților nu se confundă cu mijlocirea lui Hristos. Hristos mijlocește prin jertfa Sa de pe cruce, iar sfinții prin rugăciune, precum Moise pentru popor (Ieșirea 32, 30-34) și Iov pentru prietenii săi (Iov 42, 7-8)”, menționează preotul.

Sâmbătă, 29 iunie, după săvârșirea Vecerniei, părintele Lucian Crișan, împreună cu profesorul de religie Irimescu Florian, au derulat proiectul catehetic „Minunat este Dumnezeu întru toți sfinții Săi”. La acest proiect au participat copiii și tinerii din Parohia Subpiatra, alături de copiii și tinerii din Parohia Hotar, însoțiți de preotul Cosmin Bențe. La finalul activității, copiii au primit daruri și o gustare.