Pentru evrei, Ziua Căinţei se apropie!
Yom Kipur sau Ziua Căinţei este, pentru evrei, cea mai sfântă zi a anului, fiind sărbătorită sâmbătă, 25 septembrie. Se spune că, în această zi, Dumnezeu, care este întotdeauna receptiv la plângerile poporului Său, face un efort deosebit să asculte rugăciunile evreilor şi să facă un pas mai aproape de poporul Lui. Ziua se petrece în abstinenţă totală, fiind devotată spiritului.
Evreilor li se interzice să bea lichide, să facă baie, să întreţină relaţii sexuale sau să poarte pantofi de piele. O persoană care mănâncă de Yom Kipur rupe legătura cu poporul său, de aceea, încă de la o vârstă fragedă, copiii sunt iniţiaţi în "tainele" postului. Fetele în vârstă de 12 ani şi băieţii în vârstă de 13 ani sunt responsabili de îndeplinirea poruncilor şi, în consecinţă, obligaţi să postească. În această zi, se închide cartea care reprezintă judecata pentru trecutul evreilor, cu consecinţe pozitive sau negative pentru viitor. Aproape întreaga zi se petrece în sinagogă, unde se recită multe rugăciuni, care amintesc de mila lui Dumnezeu, de dragostea Lui pentru poporul evreu. Oamenii a căror sănătate ar putea fi pusă în pericol dacă postesc sunt scutiţi de post, inclusiv femeile care au născut de curând. În ciuda faptului că este o zi de post, nu este o zi tristă.
În ajunul sărbătorii (24 septembrie), membrii Comunităţii Evreieşti din Oradea se vor reuni în sinagoga din str. Mihai Viteazu, nr.4, pentru a asista, începând cu ora 19.00, la tradiţionala rugăciune "Kol Nidrei". Serviciul divin va fi oficiat a doua zi, la ora 8.00, urmat de pomenirea morţilor, la ora 13.30.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.