Dacă joi, 24 iunie, am sărbătorit naşterea Sf. Ioan Botezătorul, iată că azi, ca în fiecare an la 29 iunie, Biserica Creştină Ortodoxă, dar şi cea Catolică, îi sărbătoreşte pe cei doi Apostoli Petru şi Pavel. Apostolul Petru a fost pescar în Betsaida şi, înainte să se întâlnească cu Iisus Hristos, se numea Simon, fiind frate cu Sfântul Apostol Andrei. Dintre cei 12 ucenici ai lui Iisus, el era cel mai vârstnic. Spuneam, în rândurile de mai sus, că Petru se chema Simon, dar Iisus l-a numit "Piatră", pentru că el a fost piatra de zidire a Bisericii Sale. Deşi Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul Iisus, în momentul când a fost prins şi purtat de la Ana la Caiafa, Petru s-a zbuciumat enorm şi a ispăşit această lepădare cu multe lacrimi, deoarece avea o mare dragoste pentru Hristos. După arătarea Domnului cel Înviat, Petru a mărturisit de trei ori dragostea lui către Mântuitorul, redobândind astfel calitatea de apostol. O dată Înălţat Domnul la Cer, Sfântul Apostol Petru începe activitatea de propovăduire a Evangheliei în Antiohia, Iudeea şi Pont, în Capadochia şi în Bitinia, ajungând la Roma. A întemeiat biserici, a scris cele două Epistole din Noul Testament. Moare la Roma, în anul 67, ziua 29 iunie, fiind răstignit cu capul în jos, în vremea prigoanei dezlănţuite de Nero. În ceea ce-l priveşte pe Apostolul Pavel, acesta, iniţial, se numea Saul, era din Tars şi a fost un aprig prigonitor împotriva creştinilor. Dar, călătorind spre Damasc, în intenţia de a prinde creştini, Saul are o revelaţie, în care i s-a arătat Domnul, zicându-i: "Saul, Saul, de ce Mă prigoneşti?" În acest context, Saul s-a lepădat de păgânism, mărturisind credinţa în Hristos, luând numele de Pavel. A propovăduit Evanghelia în Răsărit, ajungând în Grecia, în Asia şi în Macedonia. Nu a fost nici el ferit de primejdii, care însă nu l-au înspăimântat. A fost numit "Apostolul neamurilor", deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre păgânii de atunci. La fel ca Apostolul Petru, moare în mod tragic, tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeaşi zi de 29 iunie şi sub acelaşi împărat Nero.De aceea, cei doi apostoli se sărbătoresc împreună.