Sute de credincioşi s-au adunat, ieri, la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului", din Oradea, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe preotul Gavril Buzaş. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, alături de un sobor de 25 de preoţi, a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de ceremonia de înmormântare. În ciuda faptului că în zilele noastre, datorită ispitelor întâlnite la tot pasul, pare tot mai greu să-ţi ridici ochii spre cer, preotul Gavril Buzaş a reuşit în bogata şi tumultoasa sa viaţă să-şi ducă misiunea până la capăt, chemând la credinţă. Născut în urmă cu 92 de ani, în localitatea bihoreană Sfârnaş, părintele a fost hirotonit preot la vârsta de 25 de ani, nu înainte de a-şi uni destinul (până la moarte) cu Margareta Paşcu, cu care are doi copii, Coriolan şi Romulus. După hirotonire, a fost numit preot în parohia Almaşu Mare şi filie Almaşu Mic (actuala comună Balc). În 1940, s-a îmbolnăvit de hepatită. După nouă ani de păstorire în micul sat, trece în comuna vecină, Abrămuţ, pentru ca, în 1952, să se mute cu familia la Oradea. În toamna aceluiaşi an, este arestat, schimbând des "adresa". Este eliberat în 1954, dar rămâne sub stricta "supraveghere" a Securităţii. După 1989, a slujit la Parohia nr. 1 Oradea, vizitând bolnavii din spitale sau pe bătrânii bolnavi, care nu se puteau deplasa la biserică. Această activitate conştiincioasă a fost apreciată de superiorii lui, motiv pentru care a fost numit în diferite demnităţi, culminând cu primirea, la propunerea Preasfinţiei Sale Episcop Virgil Bercea, a titlului de Prelat Papal Onorar din partea Preafericitului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. Marţi, la Mănăstirea "Maica Domnului", din Cartierul Rogerius, familia, prietenii, vecinii, cunoscuţii şi, nu în ultimul rând, credincioşii, pe care i-a iubit atât de mult, şi-au luat un ultim rămas bun de la distinsa faţă bisericească.