Rugăciune ecumenică la Beiuş
Aşa cum ne-am obişnuit deja, în fiecare an, greco-catolicii din Beiuş organizează o slujbă ecumenică. Duminică, 23 ianuarie, Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan" a găzduit o astfel de ceremonie religioasă în cadrul Săptămânii pentru Unitatea Bisericii. Au participat reprezentanţi ai mai multor culte din urbe, cu toţii exprimându-şi propria speranţă că momentul în care Biserica creştină va fi una din nou este aproape.
Printre cei care au fost invitaţi să participe la acest serviciu religios ecumenic s-au aflat numeroşi conducători de instituţii şi firme, oameni politici locali şi reprezentanţi ai administraţiei locale, inclusiv primarii din Beiuş şi Ştei, Silviu Odobasianu şi Ioan Lucaciu.
Primarul Beiuşului a precizat că, indiferent de confesiune, oamenii se pot ruga împreună, Biserica fiind locul unde, dezbrăcându-ne de "hainele" politice, sociale ori de celelalte diferenţe, toţi se simt egali.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.