Rugăciuni speciale și măsuri stricte de protecție - Credincioși puțini în biserici
Numărul redus de persoane care au participat, ieri, la slujbele religioase, în lăcașurile de cult din Oradea, se datorează măsurilor de precauție luate de oameni împotriva infectării cu coronavirus, dar și a frigului pătrunzător.
„Trăim vremuri foarte grele, vremuri de cumpănă, în care nu trebuie să ne pierdem credința!”, a spus, printre altele, în cuvântul de învățătură, pr. conf. univ. dr. Viorel-Cristian Popa, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, preot coslujitor la Biserica cu hramul „Sfântul Duh Mângâietorul” din Oradea.
În semn de solidaritate cu credincioșii cărora nu li s-a dat voie să intre în biserică, întrucât ar fi depășit numărul legal admis, pr. Felix Bicăzan, parohul Bisericii, și pr. Viorel-Cristian Popa, coslujitor la acest sfânt lăcaș, au oficiat Sfânta Liturghie afară.
În jur de 100 de persoane – vârstnici, tineri, dar și părinți cu copii – au asistat la slujba religioasă de afară, acolo unde biserica le-a pus la dispoziție bănci.
Două icoane mari au fost așezate înainte de intrarea în biserică, pe două scaune, spre închinare, iar iconița la care se închinau de obicei credincioșii înainte de a primi Sfânta Împărtășanie a fost așezată în fața scărilor.
Programul liturgic a început la ora 9.00, cu Utrenia, și a continuat, la ora 10.00, cu Sfânta Liturghie. Cei mai harnici au fost vârstnicii, care au venit din timp să-și ocupe scaunele, odată atins numărul legal admis, accesul în interiorul sfântului lăcaș fiind restricționat. Credincioșii au fost sfătuiți să ia loc pe bancă la soare, pentru a asista la Sfânta Liturghie.
De altfel, înainte de Sfânta Litughie, pr. Felix Bicăzan, parohul bisericii, a postat, online, următorul anunț: „Având în vedere contextul general de răspândire a virusului Covid 19 și urmând recomandările venite din partea Episcopiei noastre, dar și a autorităților de stat, centrale și locale, vă anunțăm faptul că Duminică (n.r. - ieri), Sfânta Liturghie se va face afară, după orarul obișnuit. Toate persoanele participante vor avea acces la toată rânduiala Sfintei Liturghii prin intermediul sistemului de sonorizare exterior și interior al bisericii. Bunul Dumnezeu să ne ajute, să vindece pe toți cei bolnavi, iar pe cei sănătoși să îi aibă în grija și paza Sa!”, a fost mesajul adresat credincioșilor din Parohia Ortodoxă Ioșia Nord.
Cu câteva zile înainte, Patriarhia Română a cerut tuturor bisericilor și mănăstirilor să afișeze la intrarea lăcașelor de cult recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus. De asemenea, a fost necesar să se asigure un spațiu unde credincioșii își pot igieniza mâinile.
Pentru a avita aglomerarea credincioșilor în spațiul de cult, Patriarhia Română le-a recomandat preoților să folosească difuzoarele exterioare, să oficieze slujbele în aer liber, lângă lacașurile de cult sau, acolo unde există, în altarele de vară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.