Săptămâna patimilor
În Sfânta şi marea zi de Joi din Săptămâna Patimilor, Biserica prin dumnezeieştii Părinţi, urmând predaniilor sfinţilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, a hotărât să prăznuim patru evenimente din viaţa Domnului: 1.Spălarea picioarelor ucenicilor; 2. Cina cea de Taină; 3. Rugăciunea din Grădina Ghetsimani; 4. Vânzarea Mântuitorului de către Iuda.
1. SPĂLAREA PICIOARELOR UCENICILOR DE CĂTRE MÂNTUITORUL
"După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi." (IOAN 13,12-15)
Prin acest gest al Domnului Hristos, care Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi, suntem îndemnaţi şi noi la smerenie. Suntem chemaţi şi noi să fim unii faţă de alţii cinstitori şi să ne smerim unii în faţa altora.
2. CINA CEA DE TAINĂ
"Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea.
Asemenea şi paharul , după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se va vărsa pentru voi." (LUCA 22,19-20)
Această poruncă a Mântuitorului de a ne aduce aminte de jertfa Sa mântuitoare (Luca 22, 19-20; I Corinteni 11,25) o facem la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la cer şi de şederea de-a dreapta Tatălui şi de cea de-a doua slăvita Sa venire.
3. RUGĂCIUNEA DIN GRĂDINA GHETSIMANI
"Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume...
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una...
Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem..."(IOAN 17, 17-23)
Pomenim aşadar în această zi şi Rugăciunea din Grădina Ghetsimani pe care o amintesc Sfintele Evanghelii şi la care Biserica ne îndeamnă să luăm aminte, pentru ca şi rugăciunea noastră să fie cât mai adâncă, să fie o rugăciune totală şi completă.
4. VÂNZAREA MÂNTUITORULUI DE CĂTRE IUDA
"Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege...
Iar vînzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este!
Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te Învăţătorule! Şi L-a sărutat." (MATEI 26,47-50)
Tot în acestă zi de Joi din Săptămâna Patimilor pomenim vânzarea şi prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani. Cu referire la acest moment din Grădina Ghetsimani ne rugăm în faţa Sfântului Potir, înainte de Împărtăşanie, când rostim: "Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda şi nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi!"
Obeservăm că Sfânta şi Marea zi de Joi din Săptămâna Patimilor este plină de semnificaţii legate de suferinţele Mântuitorului, motiv pentru care Biserica a rânduit citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor Domnului la Denia din această seară şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.