Săptămâna trecută - Ziua Bibliei sărbătorită la Subpiatră
În anul 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât instituirea unei zile din cursul anului dedicate Bibliei. Ziua Bibliei s-a fixat în data de 13 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari exegeți biblici, și are drept scop să le reamintească credincioșilor datoria morală de a citi Sfânta Scriptură și de a împlini adevărurile de credință și normele de purtare cuprinse în ea.
În seara zilei de 13 noiembrie, după săvârșirea Vecerniei, în biserica parohială din satul Subpiatră, preotul paroh Lucian Crișan a susținut prelegerea: „Sfânta Scriptură - Cuvântul lui Dumnezeu adresat oamenilor”. Cu prilejul aniversării a douăzeci de ani de slujire preoțească, preotul Lucian Crișan a oferit douăzeci de Biblii membrilor Consiliului și Comitetului parohial, reprezentanților autorităților locale și unor tineri din grupele de cateheză ale parohiei.
„Sfânta Scriptură sau Biblia este o colecție de cărți sfinte, scrise de proroci, apostoli și de alți oameni aleși, sub inspirația Duhului Sfânt. Ea cuprinde adevăruri de credință, norme de purtare, precum și unele relatări istorice, pe care Dumnezeu le-a descoperit spre a fi scrise, păstrate și transmise credincioșilor în scopul mântuirii. Deoarece ea cuprinde adevăruri descoperite de Dumnezeu, i s-a spus și Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia a fost scrisă pe parcursul a 1500 de ani, începând cu cartea Facerii, scrisă de Moise (cca 1400 de ani î. Hr.) și terminând cu cartea Apocalipsei, scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (în jurul anului 100 d. Hr.). Sfânta Scriptură cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărți canonice sau inspirate și Noul Testament, format din 27 de cărți canonice. În tradiția ortodoxă, la acestea se adaugă 14 cărți și fragmente de cărți necanonice – anaghinoscomena, dar bune de citit, fiind ziditoare de suflet. Vechiul Testament conține cel dintâi legământ pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul evreu, iar Noul Testament conține legământul încheiat de Dumnezeu în Iisus Hristos cu toți oamenii”, precizează preotul Lucian Crişan.
Sfânta Scriptură este Cartea cărților, Cartea prin excelență, din trei puncte de vedere: istoric (istoria mântuirii neamului omenesc), religios-moral (cea mai înaltă scriere sacră) și literar (un monument unic al literaturii universale).
„Biserica Ortodoxă ne îndeamnă la citirea zilnică a cuvântului lui Dumnezeu și la trăirea în duhul Scripturii, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine (Ioan 17, 3). Aceasta este viața veșnică, să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3). Iar cunoașterea lui Dumnezeu nu este posibilă fără cuvântul Său, revelat în Scriptură. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: Necunoașterea Sfintelor Scripturi este pricina tuturor relelor. De aceea, fiecare creștin trebuie să citească zilnic Biblia, menținându-se însă pe linia tâlcuirii pe care le-o dă Biserica, stâlpul și temelia adevărului (I Timotei 3, 15). Biblia trebuie cunoscută, dar mai ales trăită, împlinind adevărurile de credință și normele de purtare cuprinse în ea, căci este mare înaintea Domnului nu cel ce cunoaște, ci cel ce face voia Sa: Nu oricine Îmi zice: Doame, Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei 7, 21)”, a mai menţionat preotul paroh din Subpiatră.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.