Sărbătoarea zilei - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
S-a născut într-o familie nobilă de macedoneni din Tesalonic, fiind crescut şi botezat în religia creştină a părinţilor săi. A fost unul dintre martirii credinţei creştine, care a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305 d.Hr.).
Datorită calităţilor sale, împăratul Diocleţian şi asociatul său la domnie, Maximian Galeriu, l-au numit guvernator al Tesalonicului. El a cârmuit cu pricepere poporul, încercând, totodată, să promoveze ideile creştine, mărturisindu-şi de mai multe ori, public, credinţa creştină. Vestea că guvernatorul este creştin a ajuns la urechile împăratului, care a ordonat să fie aruncat în închisoare, crezând că, în timp, se va lepăda de credinţa sa. În temniţă, însă, Dimitrie a continuat să se roage la Dumnezeu. Sfântul Dimitrie a murit, fiind străpuns cu suliţe, iar la 26 octombrie 413 d.Hr., moaştele sale au fost aşezate în noua biserică din Tesalonic. Când au fost scoase din mormânt, au fost găsite întregi şi neputrezite. Din ele a curs mir cu miros plăcut, de care s-a umplut tot oraşul, iar mulţi bolnavi care s-au atins de ele s-au vindecat.
Mâine, 27 octombrie, va fi prăznuit Sfântul Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.