Sărbătoarea zilei - Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur
În această zi, îi prăznuim, în chip deosebit, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, care au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii. Şi pentru că ei s-au dovedit "mari dascăli şi ierarhi", facultăţile de teologie i-au ales ca patroni şi ocrotitori, precum şi luminători în înţelegerea credinţei creştine.
Despre Sfinţii Trei Ierarhi putem spune că sunt ca trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. Cei trei sfinţi sunt prăznuiţi împreună tocmai pentru a conştientiza valoarea lor proprie şi a tuturor laolaltă, pentru că fiecare dintre ei are ceva specific, dar au şi lucruri comune care îi fac nedespărţiţi. Astfel, Sf. Grigorie Teologul este simbolul ştiinţei teologice, Sf. Vasile cel Mare este simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor, iar Sf. Ioan Gură de Aur, simbol al râvnei apostolice prin cuvânt şi faptă, pentru îndreptarea vieţii credincioşilor după învăţătura lui Iisus Hristos. Au trăit în secolul IV al erei creştine, secol numit, pe drept cuvânt, "secolul de aur al creştinismului".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.