Sititelec - Grota Fecioarei Maria a fost sfinţită
Zeci de credincioşi greco-catolici din comuna Husasău de Tinca s-au adunat ieri dimineaţă la biserica din Sititelec pentru a fi părtaşi la sfinţirea grotei Preasfintei Fecioare Maria. Ceremonia a fost oficiată de preotul paroh Romulus Torjoc, alături de care s-au aflat şi alţi preoţi greco-catolici din judeţ, iar printre invitaţi s-au numărat şi reprezentanţi ai altor culte religioase din comună.
Ziua de ieri a avut dublă semnificaţie pentru credincioşii greco-catolici din localitatea Sititelec. Pe lângă faptul că a fost duminică, zi de sărbătoare, la Sititelec a avut loc şi sfinţirea grotei ridicate în cinstea Fecioarei Maria. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie, la care au participat zeci de credincioşi atât din localitate, cât şi din restul satelor învecinate. Dat fiind faptul că a fost o zi mai specială, la slujbă au luat parte şi zece tinere de până la 12 ani îmbrăcate în rochiţe albe, care au întruchipat puritatea şi curăţenia. Grota Preasfintei Fecioare Maria a fost ridicată la iniţiativa preotului paroh Romulus Torjoc, care a dorit să lase ceva în urma sa, o amintire ce urmează să dăinuie ani buni de aici înainte, unde credincioşii se pot închina şi aprinde o lumânare în cinstea Fecioarei Maria. Un merit deosebit l-a avut familia Silviu Târb, alături de credincioşii bisericii, cu toţii reuşind să ducă la bun sfârşit ridicarea grotei. Aceasta este clădită din pietre, iar în mijloc se află statuia Fecioarei Maria, din fibră de răşină, a cărei valoare s-a ridicat la suma 600 de lei, fiind adusă din Polonia. Toată lucrarea a durat aproximativ o lună. După slujba de ieri, soborul de preoţi a sfinţit grota, care de acum înainte va fi un adevărat lăcaş de rugăciune pentru toţi locuitorii satului.
Alături de săteni, la eveniment au fost prezenţi primarul comunei Husasău de Tinca, preoţi greco-catolici din alte părţi ale judeţului, dar şi reprezentanţi ai cultelor religioase din comună. La finalul acţiunii toţi cei prezenţi au fost invitaţi la un pahar de suc şi o bucată de prăjitură, bunătăţi pregătite de către femeile satului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.