Zi cu multiple semnificaţii pentru Biserica Albastră
Sute de credincioşi au umplut, duminică, Biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" (Biserica "Albastră"), a Parohiei Oradea - Vii CFR, acolo unde PS Sa Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A urmat slujba de pomenire a eroilor neamului, a eroilor Marii Uniri şi a eroilor Revoluţiei române, precum şi de o slujbă de Te Deum, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu vechiul Regat al României.
Ziua de duminică a fost una binecuvântată de Dumnezeu cu vreme frumoasă, care le-a adus tuturor bucurie în suflete, în casele şi familiile lor, însă cea mai mare bucurie a izvorât de la Sfântul Altar, prin Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită, într-un mod cu totul deosebit, de PS Sa Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Tot atunci, un tânăr a fost hirotonit preot, iar altul, diacon. "Această duminică este una cu multiple semnificaţii. În primul rând, prin sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat - ocrotitorul României, apoi, pentru că biserica noastră prăznuieşte 80 de ani de când a luat fiinţă ca Parohie, respectiv 70 de ani de la punerea pietrei de temelie", a menţionat, duminică, preotul Gheorghe Nemeş, parohul bisericii. Pentru jubileul de 90 de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, biserica a fost îmbodobită într-un mod cu totul inedit. Astfel, o hartă geografică a României, de dimensiuni impresionante, a fost înconjurată cu tricolorul nostru, la fel şi icoanele şi clopotniţa bisericii, aspect semnalat, de altfel, şi de episcopul Oradiei în cuvântul său.
În final, a avut loc o agapă frăţească pentru credincioşii, închinătorii şi pelerinii aflaţi la biserică, împreună cu toţi enoriaşii nevoiaşi ai parohiei. Jubileul a fost marcat şi prin vernisarea unei expoziţii tematice la Centrul pastoral misionar "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" al parohiei.
Buna dimineata.Putine rindri ptr.asa o sarbatoare.Completare gasiti la adresa: www.rostonline.org/blog/claudiu/ Succes in lectura suplimentara.Dumnezeuule Mare Te rugam sa ne luminezi.