A fost odată ca niciodată... însă ceea ce va urma nu este o poveste, dar va deveni cu siguranță o poveste pe măsură ce timpul va cerne printre oameni și amintirile lor. O poveste bună nu se naște din nimic, sau dintr-o imaginație abundentă, ea are în miezul ei acel sâmbure de adevăr în care palpită viața și nu o va lăsa să dispară, atâta vreme cât vor exista oameni care adoră poveștile bune. Nu vom avea parte de balauri, decât poate în spatele ghișeelor administrative, unde ștampila „Aprobat” sau „Respins” sunt pecețile care dau avânt sau țin prizoniere idei și oamenii din spatele lor. Nu vom avea nici zâne fermecate sau oglinzi miraculoase, ci doar oameni obișnuiți, care pun lumea în mișcare, în ciuda unor vrăjitorii cotidiene și cât se poate de reale. Este povestea unor tineri care și-au propus să construiască o casă românească tradițională și au reușit să o ridice ca prin farmec, în câteva săptămâni. Nu au fost singuri, au avut lângă ei oameni inimoși, modești, darnici și harnici, cărora le plac poveștile bune și lasă ceva în urma lor.

Casa tradițională a fost inaugurată zilele trecute în Bădăcin (Sălaj), un tărâm desprins din basme și cu un trecut pe măsură, în care fericirea oamenilor s-a împletit cu dramele și tragediile lor precum ziua cu noaptea, secole de-a rândul, în fuiorul nesfârșit al timpului, care dăruiește puțin omului și îl devorează pentru eternitate. Și cum bine știm, orice ai încerca să construiești stabil pe pământ, ai nevoie de minim trei puncte de sprijin, în cazul casei tradiționale de la Bădăcin cei trei piloni sunt Bianca, Maria și Ionuț.

„Ce ar fi dacă... „Cum ar fi să facem...” gânduri de început puse rapid în aplicare: construirea unei case tradiționale precum cele în care au locuit bunicii și străbunicii lor nu mai reprezenta doar o idee, ci o certitudine, doar lupta cu timpul se va dovedi mai dificilă, însă cei trei aveau  o armă secretă: disponibilitatea de a dărui din timpul lor comunității.

Sara, prezentatoarea evenimentului, Bianca, Maria și Ionuț

Pe 19 ianuarie, anul de grație 2026, Asociația Culturală Bădăcin, entitatea juridică sub care acționează cei trei, a achiziționat terenul de peste drum de străvechea biserică a satului cu hramul „Schimbarea la Față”, sfințită în anul 1705. Apoi a început goana după aprobări, avize, proiecte, autorizații, hidra administrativă care poate îngenunchea orice inițiativă, indiferent de noblețea ei. Au răzbit ajutați de autoritățile locale din Pericei, de primarul Boncidai Csaba și de președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, care la inaugurarea casei din 13 septembrie recunoștea franc: „Dacă nu vă putem ajuta, să fiți siguri că măcar nu vă vom încurca”.

Primăvara a început cu o altă goană, după materiale de construcție din perimetrul satului: văioage (cărămizi de lut uscate la soare), bârne, grinzi, boiandroci, uși, ferestre, scânduri pentru pod, tot ce poate fi util la construcția unei case. Câțiva proprietari din sat au demolat vechi construcții și au donat materialele, piatră de temelie, cărămizile nearse au fost curățate bucată cu bucată, peste 10.000 de bucăți recuperate... lutul frământat în vechime de stră-străbunici era atins acum de mâinile voluntarilor din sat pentru a fi reclădite într-o casă unde trecutul trebuia reînnodat trainic cu prezentul și viitorul. Le-au fost alături veteranii satului, care le-au donat obiecte vechi moștenite în gospodărie și strânse de ei într-o încăpere a Căminului cultural, straie tradiționale, țesături, icoane. Încetul cu încetul, întoarcerea la rădăcini scăpa din chingile evocărilor stereotipe și prindea contururi precise, palpabile.

Cu ajutorul sponsorilor privați, firme, dar și persoane fizice generoase, s-au adunat banii pentru turnarea fundației de piatră – normele actuale nu permit ridicare unei clădiri de utilitate publică fără o fundație solidă, așa că, pe data de 30 mai, a fost îngropată adânc în pământ și clădită apoi piatra. A urmat ridicarea zidurilor, voluntari din sat, dar și două echipe de studenți la Arhitectură din Oradea și Cluj, dirijați de meșteri, au terminat zidăria în două săptămâni. Meșterii au instalat șarpanta din lemn și au montat țigla „solzi de pește” – casa mai avea nevoie de geamurile și ușile demontate de la casele vechi aflate într-o stare avansată de degrade sau demolate de proprietari. Toată lemnăria veche din ele a fost tratată și recondiționată de tâmplarii pricepuți din Pericei, care le-au și montat, casa mai avea nevoie de o tencuială pe bază de argilă și paie, zugrăvită apoi cu oxid de fier ultramarin, iar încăperile, căptușite pe jos cu lutuială. Treabă executată cu măiestrie de Florin Sabău de la Asociația Salvăm Casele Albastre din Valcău de Jos. În toată această perioadă, până la inaugurare, le-a fost aproape cu ajutorul și sfatul Valentin Vălcăuan, fiu al satului.

În paralel, la Căminul cultural aflat în apropierea casei, Maria, Bianca și Ionuț, ajutați de voluntari, au curățat și tratat vechile lădoaie, mese și paturi, obiectele de uz gospodăresc, războaiele de țesut, au curățat icoanele și blidele, iar învățătoarea pensionară Florica Man a spălat și aranjat timp de aproape o săptămână toate țesăturile, ștergarele, fețe de pernă și de masă, lepedeie (cearceafuri groase din cânepă), păretarele, perdeluțe de pus în geam și pe pervazul ușilor interioare.

Ultimele zile de dinaintea inaugurării casei de pe data de 13 septembrie au fost dedicate zugrăvirii casei, interior-exterior, lucrare executată pe parcursul a trei zile, din zori și până spre miezul nopții. Cu ajutorul unui utilaj al Primăriei Pericei curtea interioară a fost nivelată, aspectul de șantier a dispărut, iar obiectele străvechi au fost aduse în căsuță și aranjate exact ca pe vremuri. „Căsuța” tradițională, așa cum o alintă creatorii ei, era gata să-și primească botezul sfințirii strămoșești, dar și să-și întâmpine gătită mândru primii invitați și vizitatori. Timpul a avut răbdarea cu ea și creatorii ei, sosise ziua intrării ei în lume.

După 30 de săptămâni de la demararea proiectului, în duminica „Înainte-prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci”, cete de săteni gătiți în straie tradiționale s-au îndreptat spre casa bunicilor și străbunicilor. Au sosit și invitați din Șimleu-Silvaniei, Zalău, Oradea, Cluj, dar și din comunele învecinate. Slujba de sfințire a casei a fost săvârșită de preotul ortodox al comunității, Tudor Csordas, și de cel greco-catolic Cristian Borz. Cei trei inițiatori ai proiectului și care l-au dus la bun sfârșit, Bianca Chereji, Maria Chiș și Ionuț Vereș-Pop, au prezentat epopeea realizării casei, au adus mulțumiri sponsorilor și voluntarilor, dar și autorităților prezente – primarul comunei Pericei oferindu-le câte o Diplomă de Onoare. Preotul Cristian Borz le-a făcut și el o surpriză, dăruind „căsuței” o icoană pe sticlă pictată datând de la începutul secolului XX și un blid ornamental tot cam din aceeași perioadă. Tot el a surprins și a dat glas unei constatări pe care și aceste rânduri încearcă să le așeze în memoria cititorului: inaugurarea casei tradiționale vorbește despre disponibilitatea de a dărui. Acești trei tineri și voluntarii de lângă ei au ales să construiască o casă și să o ofere în dar comunității, dar mai ales să dăruiască din timpul lor pentru a-l duce la îndeplinire. De aceea, este unul dintre cele mai valoroase daruri.

Așa cum bine sesiza și Bianca, Bădăcinul cultural este așezat acum pe trei piloni solizi: Biserica cu hramul „Schimbarea la Față”, monument istoric (1705), Casa Memorială „Iuliu Maniu” și Casa Tradițională. Proiectul Asociației Culturale Bădăcin este însă departe de a fi încheiat. În apropierea casei va fi construită o șură tradițională, cu o destinație socială și recreativă. Aici vor putea fi organizate diferite evenimente culturale, șezători, dar și nunți tradiționale. Și tot în Bădăcin este în derulare un alt proiect important: transformarea școlii din sat, construită de Iuliu Maniu între anii 1933-1937 și care a funcționat neîntrerupt timp de 85 de ani, în Casa Culturală Ioan și Clara Maniu. În acest spațiu se vor organiza tabere de vară, un Muzeu școlar, o Bibliotecă, dar va oferi și spații de cazare pentru turiști. Așa că stați cu ochii pe Bădăcin!

În loc de epilog

Disponibilitatea de a oferi din timpul tău pentru a crea ceva pentru comunitate reprezintă un dar valoros, iar deschiderea comunității către ceilalți pare un pas firesc, care se petrece acum în acest sat încărcat de istorie. Timpul va avea de această dată răbdare și proiectele aflate încă în derulare se vor finaliza, prin munca și perseverența celor care cred cu tărie în ele. Construirea unei case îți dăruiește cu generozitate bătături în palme și sfârșeală în toți mușchii corpului, iar tu, cel care o înalți, îți lași pe zidurile ei sudoarea frunții și firicele de sânge din degete zdrelite. Așa că mă simt împlinit pentru că am simțit sufletul satului și închei aceste rânduri, tastând cu degete rănite și bătături în palme. Pare un târg cinstit pentru ceva care va dăinui câteva secole și se va transforma într-o poveste... că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Foto: Florin Șipoș, D.M. 

 

Sufletul satului

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

și dacă ți-ai sângerat picioarele

te așezi pe un podmol de lut.

 

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Lucian Blaga