Moto: De-un secol și jumătate/ Inima lui Vulcan bate...

Cea de-a treia ediție a comemorării scriitorilor bihoreni a început anul acesta sub auspiciile favorabile ale împlinirii a 150 de ani de la întemeierea revistei Familia, apărută în anul 1865, la Pesta, sub conducerea lui Iosif Vulcan. De aceea, primul popas al membrilor Cenaclului literar al Baroului Bihor a fost chiar la Holod, locul nașterii acestui mare român, omagiat cum se cuvine anul acesta de către colegii noștri de la revista Familia. 

În chip firesc, plecarea noastră din Oradea la ora 7.30 în dimineața zilei de duminică, l6 august a.c., „ultima" zi caniculară a lui august, nu putea să aibă altă destinație de început decât Holodul. Aici, doamna Sânziana Neșiu a depus o coroniță de flori, iar Florian Chelu și fiica sa Alexandrina au interpretat poezia cu titlu semnificativ „Programa mea". O programă literară, dar și de creație populară, caleidoscopică, întinsă din 1865 până în l906 și care îi va aduce titlul de membru al Academiei Române. Iosif Vulcan nu a fost un om din cale afară de bătăios și nu și-a propus să facă din Familia sa o vibrantă tribună de luptă politică. Nici nu putea să o facă, pentru că cenzura vremii ar fi retezat de îndată firul vieții acestei publicații. A ales o cale mai subtilă, de non-violență, de non-combat sau de pasivism înșelător, dar cu meandre adânci în sufletele compatrioților, astfel încât, mutatis mutandis, îl compar pe bihoreanul nostru cu un fel de Mahatma Gandhi al românilor din Ardeal. Să susții atâta vreme, material și literar, o publicație românească în monarhia austro-ungară cea suspicioasă la fiecare cuvânt mai „nelalocul" lui mi se pare o întreprindere fabuloasă, demnă de o odisee modernă. Și chiar la începutul acestei odisei, un june din Bucovina de numai 16 ani, pe nume Mihail Eminovici, trimite acestei reviste, aflate în cel de-al doilea an de apariție, l866, poezia De-a avea ( De-așiu ave΄...), poezie pe care gazetarul cu nume biblic o publică într-o clipă de inspirație dumnezeească, permițându-și patern să-i schimbe numele autorului necunoscut din Eminovici în Eminescu și dând drumul astfel pe oceanul literaturii naționale și universale acestei ultime arce romantice de poezie, murmurate la necaz sau la bucurie de toți fiii Neamului Românesc.

Minunata Ţară a Beiuşului...

Întâmplarea face - dar este asta oare o întâmplare!, ca Mihai Eminescu să se lege de Bihorul nostru, atât la începutul activității sale literare (nu doar prin nașul său literar Iosif Vulcan), ci și prin aproape ultimele sale poezii scrise și publicate în draga lui Familie şi pentru care primește un „onorar" neașteptat din partea patronului Iosif Vulcan și pentru care poetul îi mulțumește călduros, dar și prin prietenia care l-a legat de un alt mare fiu al Bihorului, Miron Pompiliu, folcloristul de seamă, membru al Cenaclului Junimea, profesor la Iasi și gazdă a poetului nostru național. De aceea, comemorarea scriitorilor bihoreni din acest an a îmbrăcat valențe deosebite. Pentru că de la Holod expediția noastră literară a continuat în minunata Țară a Beiușului, descrisă în puține, dar semnificative cuvinte de poetul Nicolae Brânda la Muzeul orășenesc, o lume aparte a meşteşugurilor de tot felul, inclusiv meșteşugul poeziei, dat fiind numărul mare de poeţi de aici, o lume descrisă minuțios într-una din cele mai monumentale monografii care s-a scris vreodată în România: „Beiușul și lumea lui", în patru volume, coordonatori Nicolae Brânda și Ioan Degău, fiul de seamă al satului Buntești. La muzeu ne-a făcut plăcere să-l întâlnim pe poetul pensionar Pavel Dumitrache, conducător de peste zece ani al Cenaclului literar Miron Pompiliu din Ştei. De la muzeu, tot grupul s-a deplasat la monumentul lui Mihai Eminescu din parcul de lângă Liceul „Nicolae Bolcaș", monument deosebit realizat, ridicat prin osârdia notarului public din Beiuș, Iosif Tocoian și a muzeografului Nicolae Brânda, bust la care notarul și poetul Pașcu Balaci au depus coroane de flori. Nicolae Brânda a recitat un poem emoționant despre Eminescu, iar grupul a intonat cunoscuta „O, rămâi ...". Florian Chelu şi Alexandrina şi-au armonizat chitara, vocea şi sufletele pentru a-i  impresiona până la lacrimi pe toţi cei prezenţi. Apoi, surpriza a venit din partea  unui alt Iosif (nu Vulcan, ci Tocoian!), care a dăruit membrilor Cenaclului cu dedicaţie câte un exemplar din romanul său de aventuri (şi memorialistic în acelaşi timp), intitulat „Însoţitoarea de bord", roman pe care notarul din Beiuş credem că îl va lansa cu mult succes şi la Cenaclul literar al Baroului în această toamnă. Noi îl aşteptăm cu mare drag şi cu recunoştinţă pentru tot ce face pentru cultura din Beiuş şi Bihor! La bustul poetului Gheorghe Pituţ, după depunerea coroanei de flori de rigoare, după ce poetul Paşcu Balaci a spus că regretă şi acum dispariţia confratelui său din Sălişte de Beiuş, la niciun an după împlinirea vârstei de 50 de ani, în anul 199l,  Florian şi Alexandrina Chelu au interpretat un sonet magistral din creaţia lui Pituţ.

Drumul a continuat spre Vaşcău şi Nucet

Drumul a continuat la Vaşcău, în patria marmorei albe și spre locul de naştere al poetului Alexandru Andriţoiu, care a condus cea de-a cincea serie a revistei Familia între anii 1965-1990. Aici am aflat de la poetul Pavel Dumitrache că în ziua în care a fost îngropat poetul, i-ar fi fost dărâmată casa printr-o decizie a fiului de la Bucureşti, o decizie neoprită de către Primăria din Vaşcău. Acum se vede o simplă grădină în faţa căreia se află o tăblie de marmură care mai aduce aminte trecătorilor că aici a văzut lumina zilei acest poet atât de talentat şi care a debutat cu volumul  „În Ţara Moţilor se face ziuă", carte distinsă pe atunci cu Premiul de Stat. De la locul de jale din Vaşcău, ignorat în continuare de către autorităţile locale, după ce membrii Cenaclului au înălţat coroana de flori lângă celelalte două (uscate) depuse în anii 20l3 şi 20l4,  am urcat spre Nucet, pe lângă haldele rămase de la exploatarea uraniului, oraşul mineresc în care a trăit vreme îndelungată poetul (născut în Cărăsău), Ioan Davideanu. Ce ironie a soartei!... De atâta vreme a visat Ioan Davideanu să scape din iadul radiaoctiv spre a se refugia la Oradea, dar iată, cum s-a întors, după moarte, să scrie cu numele său pe frontispiciul unei instituţii: palatul cultural din Nucet, creaţie monumentală a sovieticilor, cu sala mare, scenă aşişderea, scaune nou nouţe, dar o sală lipsită de viaţă, de spectacole, de orice fel de activitate... Pe treptele care duc la intrarea în casa de cultură, doamna Antiţa Balaci a recitat poezia Sania, una din cele mai frumoase poezii care s-au scris vreodată de Ioan Davideanu și demnă de a figura într-o antologie severă: Într-o sanie trasă de câini/ Eu cu pieptul sub mâini/ peste mâini o scândură, apoi o cruce/ Negrul vieții în albul morții se duce/ Doamnelor, domnilor, salutare/ Doamna mea, am murit, mi se pare/ Am dat de un dat, sunt în plasă/ Într-o sanie -mpinsă sau trasă...  A nu se uita apoi că poetul Ion Davideanu a semnat o poezie în primul număr al revistei Familia în toamna anului 1965...

Cenaclul ad-hoc

De la Nucet, oraşul straniu... de uraniu, cu un poet cu un condei de staniu și   singurul oraș din România care era fără biserică până la evenimentele din l989, grupul a coborât cu microbuzul pus la dispoziţie de conducerea Şcolii „Viorel Horj" din Drăgăneşti, la bustul poetului... Viorel Horj din Drăgăneşti, figura emblematică a boemei bihorene, autor al mirabilei ziceri a imposibilului zbor de la cuib... Așa a fost și poetul comemorat, cu memorie fantastică şi care ştia pe de rost poeziile multora dintre noi... dar câţi dintre noi îi ştim pe de rost o poezie? Poetul din Drăgăneşti merita această cinste a neuitării şi a cinstirii noastre. De la bustul poetului căruia i s-a aşternut la soclul înalt o modestă coroană de flori, grupul s-a deplasat la casa părintească a poetului Paşcu Balaci, din Sebiş, unde, prin străduința și hărnicia rudelor acestuia, familia Gheorghe și Gheorghina Gudiu, a fiicei lor Lori şi a ginerelui Adrian, originar din Brădet, dar acum... parizian... prin locul său de muncă în construcţii, s-a aşternut o copioasă masă tradițională  chiar la umbră, la răcoare, „sub căput". Prânzul a dezlegat inimile și limbile, a început un cenaclu ad hoc în care poeții au citit din creațiile lor, epigramiștii Vidican şi Barnuţiu cel bărnaci i-au bombardat pe autori cu capul în nori cu săgeţile lor cele pământene ...  Doamna Elisabeta Butişcă, născută în satul Cusuiuş, din apropiere, i-a surprins pe toţi cu un şlagăr care se cânta pe vremea epocii de aur a mineritului de la Băiţa şi de la Ştei: Şi-aseară luai salarul, să m-aştepţi în Ştei/ Să m-aştepţi mândruţă dragă, banii să mi-i iei... Gazda i-a invitat pe scriitori la Crișul pietros care trece prin dreptul grădinii casei sale părintești, prilej cu care bărnaciul epigramist, furat de imaginea idilică a unei dulbine albastre și limpezi, a plonjat în apa răcoroasă, uitând că are telefoanele prin buzunare... Urmează epigramele de rigoare de la toamnă, la deschiderea lucrărilor Cenaclului. Ultimul popas a fost în satul Pocioveliște, unde găzdoaia Antița nu i-a lăsat pe inimoșii scriitori de izbeliște... Cenaclul ad hoc a continuat cu recitări, cântece și luări de cuvânt care mai de care mai fanteziste, mai ales după ce maestrul Nicolae Brânda din Beiuș a spus: „Vă propun să scrie fiecare din voi tot ce a văzut şi a simţit în această zi şi apoi să adunăm tot materialul într-o carte inedită de aducere aminte a scriitorilor noştri bihoreni". Cu această sarcină s-au întors de la izvoarele albastre și cam secătuite acum ale Crişurilor Nicolae Brânda, Alexandru Sfârlea, Paşcu Balaci, membri ai USR, Antiţa Balaci, soţii Sânziana şi Emil Neşiu, familia Elisabeta și Constantin Butişcă, Pavel Dumitrache, epigramiştii neiertători Ioan Barnuţiu şi Ionel Vidican, ing. Mioriţa Săteanu, mică de stat, dar mare la sfat şi cetăţean de onoare al Oradiei mari, poetul Dumitru Branc, descălecat pentru prima oară în plaiul Beiuşului de pe malul Crişului Alb, cantautorii Alexandrina şi Florian Chelu, şoferul îndrăzneţ al microbuzului, pe nume Furtos Ioan...

În prag de seară, după atâtea poezii și cântece interpretate din inimă s-a produs o minune: a început să plouă! O ploaie mângâietoare, liniștită... Ploaia atât de mult așteptată...  Care a plâns în felul ei cu lacrimi curate după scriitorii bihoreni, trecuți mai de demult sau mai aproape de timpurile noastre  la Domnul și pomeniți de Antiţa pe o hârtie de pomelnic la părintele Hinsu de la biserica din Beiuş spre veşnica pomenire şi odihnă a sufletelor lor...  Preacinstita Maica Domnului să-i pomenească și nouă să ne dea sănătate spre a-i putea cinsti și la anul...