Moto:  Guvernul britanic privește favorabil sabilirea în Palestina a unui Cămin național pentru poporul evreu și își va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv… ( Din Declarația Balfour, 2 noiembrie  1917)

 

În timpul zborului peste Mediterana am admirat colonadele înalte de nori, pe cât de minunate, pe atât de efemere, precum frumusețea însăși, dar acum este momentul să coborâm cu picioarele (roțile) pe pământ. Același steward de dinainte de decolare verifică atent dacă sunt legate bine centurile de siguranță ale pasagerilor, din difuzoare se aude glasul unui pilot anunțând în limbile engleză și maghiară că în curând vom ateriza, iar aeronava Boeing se apleacă puțin pe o aripă spre a se îndrepta mai bine spre aeroportul din Tel Aviv (în traducere Dealul Primăverii) și zăresc prin hublou țărmul dindărătul căruia se înalță clădiri înalte și moderne, adevărați zgârâie nori precum turnul Shalom, cu 35 de etaje în formă de dreptunghi vertical, lângă care s-au mai construit două clădiri la fel de înalte, una în formă triunghiulară, iar cealaltă în formă rotundă de cilindru, configurând parcă imaginea unui altfel de New-York al coastei Mediteranei de Est. Intrăm prin ultimii vălătuci de nori subțiri și începem să coborâm tot mai mult până când roțile ating  sfârâind scurt pista dură a aeroportului Ben Gurion, nume dat în cinstea militantului Ben Gurion (1886-1973), un evreu originar din Polonia, cel dintâi prim ministru israelian, cel care a proclamat întemeierea statului Israel în 14 mai 1948. Izbucnesc niște aplauze timide în semn de recunoștință pentru piloți și nu pentru actori, îmi închipui ce aplauze ar fi fost dacă piloții ar fi avut situații de criză pe care să le fi rezolvat în timpul zborului sau la aterizare. Așa că este foarte bine ca la aterizarea unei aeronave arhipline să nu fie aplauze puternice și îndelungate ca pe timpul congreselor lui Ceaușescu, ci doar aplauze sporadice sau chiar deloc, semn că ai avut parte de un zbor liniștit, fără probleme. Deși avionul nu a ajuns încă la locul de debarcare al pasagerilor, mulți dintre aceștia își desfac centurile de siguranță, se ridică în picioare și își caută preocupați micile bagaje de mână. Când aeronava a oprit de tot, vecinul Marius se ridică și iese și el pe culoar, îl urmez, îmi iau bagajul, îl caut cu ochii pe fiul meu Theodor așezat mai în spate și din ochi ne înțelegem să coborâm și să ne întâlnim. Când ating cu piciorul solul Țării Sfinte, fără nici o exagerare, am același sentiment  înălțător pe care cred să-l fi  vut și Cristofor Columb la debarcarea sa în Lumea Nouă. Pentru că Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu și marele fiu al țării unde am ajuns, a adus o Lume Nouă, o Viață Nouă pe pământ acum mai bine de două mii de ani, smulgând umanitatea din robia păcatului prin propria și nemărginita Sa jertfă. Arunc o privire recunoscătoare aeronavei care în mai puțin de trei ore ne-a adus din cețurile dense ale pustei maghiare  în blânda și calda lumină a Țării Sfinte.

Prin cele două uși din stânga avionului, una în față, cealaltă în spate, a coborât tot grupul de pelerini ai Bihorului alcătuit din preoții Pașca Ciprian Claudiu, Pintea Romulus Cosmin, Mureșan Violin, mirenii Chira Gaboraș Emanuela, Chira Sergiu, Turcuț Rodica,Turcuț Nicolae, Lasco Ioana Violeta, Lațco Ionuț Mădălin, Gaboraș Jan Dumitru, Gaboraș Nicoleta Violeta, Volicovschi Lucia, Volichovchi Victor, Balaci Nelu Pașcu, Balaci Theodor Antoniu, Nuțiu Cornelia, Nuțiu Nicolae, Filip Loredana, Filip Andreea, Floarea Gheorghe, Hiciu Mariana, Ilisei Florentina, Pașca Florina, Groza Alina, Pătru Liliana, Stan Aurica, Turcuț Rodica, Turcuț Nicolae, Foica Oana Ancuța, Pantea Ana, Pintea Ramona Postumia, Ursu Florin Daniel, Bota Florentina, Bogdan Emilia, Blidar Maria, Nuțiu Nicolae, Nuțiu Cornelia, Ciucur Anca, Ciucur Radu, Filip Loredana, Filip Andreea, Crăivanu Marius, Stan David Mihai, Pătcaș Mirela Sorina, Merluț Doina, Crainic Alina, Roșie Lavinia Nicoleta, Pruteanu Olga, Lăzău Anca, Pașc Eugenia, Filip Mihai, Filip Liliana, Lung Silvia Dorina și Popa Mina.

Ne  îmbarcăm în autobuzele lungi cu burduf care ne transportă spre interiorul aeroportului unde ne așteptăm unii pe alții și ne luăm în primire bagajele, alături de alte grupuri de pelerini sosite din toată lumea. Trecem rând pe rând în fața unui aparat unde așezăm poza din pașaport peste o fantă de plastic transparentă și privim spre o minusculă cameră de luat vederi din fața fiecăruia și primim viza de intrare în Israel. Ce modalitate rapidă de a primi viza de intrare în Țara Sfântă! Tot astfel ne primește domnul Iisus în împărăția Sa dacă ne mărturisim păcatele și ne cerem iertare. Îmi aduc aminte cât de mult am stat la coadă în 1990 la Ambasada Belgiei și a Germaniei după viza de intrare, cum am revenit la Oradea, cum am așteptat chinuit după rezultat și cum m-am dus din nou la București să-mi iau în primire pașaportul cu vizele necesare pentru a putea vizita pentru prima oară în viața mea Occidentul, pe care din naivitate îl credeam un paradis magic.  Părintele ne încolonează ca în armată doi câte doi spre a ne face prezența și cu rucsacurile în spate urcăm în autocarul marca Mercedes de culoare albă  pe care scrie cu litere mari Manfouz Tourist Travel, avand nr. de înmatriculare IL 56 504 69 și cu un carton alb în față pe care scrie Eternity Travel Incoming Tourism și dedesubt cuvintele Pr. Ciprian group, uriașul  autocar fiind condus de răbduriul șofer, arabul musulman din Israel pe nume Hameed.

Trecem prin frumosul oraș Tel Aviv, poarta principala aeriană a Țării Sfinte, spre care se îndreaptă aeronavele cu pelerini din întreaga lume. Tel Aviv se află în mijlocul câmpiei de coastă, o porțiune de teren îngustă și foarte dens populată, ce se întinde din fâșia Gaza în sud până la frontiera cu Libanul în nord, cu ierni însorite și blânde și veri umede și călduroase. Tel Aviv este  cel mai mare oraș din Israel, urbea modernă care nu doarme niciodată, este inima economică a Țării sfinte, cu un trecut fabulos. Se spune că după ce arca lui Noe a acostat pe muntele Ararat, unul din fiii lui Noe, pe nume Iafet a găsit un deal plăcut la vedere deasupra unui golf și s-a stabilit aici, numind locul Yafo, un termen ebraic pentru a desemna frumosul, orașul fiind astfel printre cele mai vechi din lume. Celebrii cedri libanezi trimiși spre construirea templului lui Solomon au venit pe mare și au fost descărcați în portul Yafo, tot aici s-a săvârșit minunea învierii Tabitei de către sfântul Apostol Petru, oaspete în casa lui Simon Tăbăcarul din Yafo (Faptele Apostolilor 9, 36- 42). Prin Yafo au trecut în decursul mileniilor egiptenii, grecii și macedonenii lui Alexandru cel Mare, Irod, cruciații și Richard Inimă de Leu, trupele napoleoniene, otomanii și, în cele din urmă, britanicii  care, prin declarația Balfour din 1917, sunt aceia ce au redat o parte din țara Țara Sfântă evreilor prigoniți de regimurile totalitare din Rusia și Europa.

Răsărind miraculous precum o pasăre Phoenix din maldărele de nisip pustii din nordul vechiului Yafo, Tel Aviv beneficia prin anii 1980 de o campanie publicitară care promova viața nocturnă din oraș și care avea drept slogan expresia: Orașul care nu se oprește niciodată, paradigmă care a prins de-a lungul timpului și a devenit azi o realitate cât se poate de obișnuită, întrucât în Israel am auzit următoarea butadă: Ierusalimul gândește, Haifa muncește și Tel Aviv chefuiește. Mândri de energia lor parcă nesfârșită, locuitorii din Tel Aviv lucrează din răsputeri toată ziua, pentru a se distra noaptea, cafenelele, barurile și cluburile încep să se populeze abia după miezul nopții. Cu toate acestea, bețiile sunt foarte rare, nu am văzut pe nimeni consumând alcool în cele opt zile petrecute în Israel. După ce ne-am așezat valizele mari în cala autocarului ne-am îmbarcat în acesta, stând pe rândul al doilea din dreapta alături de fiul Theodor, având în față pe părinții Pașca Ciprian și  Mureșan Violin și în spate familia Lucia și Victor Volichovschi. Părintele Pașca ne-a mulțumit pentru disciplina de care am dat dovadă, semn că putem  déjà să urcăm din Tel Aviv spre răsărit către sfânta Cetate a Ierusalimului.  (Va urma)

Episodul al treilea al reportajului poate fi citit aici