Moto:  În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Sã trecem în partea cealaltã”.  Dupã ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla și așa cum era. Împreunã cu El mai erau și alte corãbii. S-a stârnit o mare furtunã de vânt, care arunca valurile în corabie, așa cã mai cã se umplea corabia.  Și El dormea la cârmã pe cãpãtâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învãțãtorule, nu-ți pasã cã pierim?”  El S-a sculat, a certat vântul și a zis mãrii: „Taci! Fãrã gurã!” Vântul a stat și s-a fãcut o liniște mare.  Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credințã?”  I-a apucat o mare fricã și ziceau unii cãtre alții: „Cine este acesta de Îl ascultã chiar și vântul, și marea? (Biblia, ediția Cornilescu - Marcu, 4: 35-41).

 Duminică, 13 noiembrie 2022, la amiază, pe Marea Galileii

Suntem pe țărmul dinspre răsărit al Mării Galileii pe o faleză aparținând de kibutz-ul Ein Gev de la poalele Înălțimilor Golan cucerite de Israel în urma unui război fulger din 1967,  alături de preoții noștri însoțitori Pașca Ciprian, Pintea Romulus Cosmin și Mureșan Vilon, în așteptarea ambarcațiunii care ne va duce în larg. Întinderea de apă unde s-au săvârșit câteva dintre minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos este aici mai liniștită acum la mijlocul lunii noiembrie, drept pentru ţărmul acesta a fost ales de către preoţii noştri pentru a ne îmbarca. Numele bărcii pardosite cu lemn și construite asemănător cu bărcile din vremea Mântuitorului Iisus este King David și ne aliniem în ordine spre a urca pe puntea vasului. Alte nume utilizate pentru ambarcațiuni sunt Noah (Noe), Reuben, Queen Sheba  etc. Privesc cu nesaț Marea Galileii pe care mi-am imaginat-o și am descris-o de atâtea ori în sonetele mele. În luna august 2001, fiind pe țărmul Golfului Kalonis din insula Lesvos din Grecia scriam următoarele: Tot Golful Kalonis îmi pare o Mare/ A Galileii unde văd pescari/ Scrutând adâncuri ca minerii rari/ Pepitele lucinde-s sardinioare…  sau în sonetul Pescari de oameni: Tainic străluce Marea Galileii/ Când dis-de-dimineață-mping o barcă/ Simon cu fratele Andrei, de parcă/ Primii s-ar fi trezit din toți iudeii./ În urmă vin și fiii Zevedeii,/Ioan Și Iacov care mai încarcă/ Plase de pescuit cu care-ncearcă/ S-adune peștii mari și crustaceii…/ Dar de pe țărm un Tânăr îi oprește: Veniți voi după Mine. Zvârliți mreaja;/De-aici încolo nu mai prindeți pește…/ Ei, s-au lăsat îndat seduși de vraja/ Străinului care i-a prins ca-n clește/ Pescari de oameni fost-au. Și lui - straja.

S-a întâmplat, așadar, să scriu despre minunata Mare a Galileii fără să o văd în realitate, după cum poetul Octavian Goga a scris poezia Oltul la Budapesta, fără să fi văzut năvalnicul râu care străpunge Carpații noștri meridionali în drum spre Dunăre, râu care l-a inspirat și pe Geo Bogza în Cartea Oltului, creații literare care se studiau cu râvnă altădată în anii noştri de liceu.

Acum în fața Mării Galileii mă simt copleșit de–a dreptul, îi simt sfințenia și savoarea, misterul și aura ei nepământeană, iar din punct de vedere material aș asemui-o cu o uriașă piatră de safir prins într-o ambrazură de aur, dată de culoarea galbenă a dealurilor care o mărginesc, piatra de safir fiind un simbol al loialității și regalității. Grecii antici credeau că safirul are puterea de a-l proteja pe purtător de rău, în timp ce perșii credeau că tot pământul se sprijină pe un safir uriaș, care dădea cerului culoarea albastră. În Evul Mediu, safirul era asociat cu cerurile și se credea că are proprietăți spirituale.  Este o atmosferă liniștită, aici, în această duminică de 13 noiembrie 2022 pe mica faleză a kibutz-ului Ein Gev de la poalele Înălțimilor Golan unde preoţii noștri au ales un loc de mare mai liniștită, având în vedere faptul că suntem la mijlocul lunii noiembrie și marea poate deveni furtunoasă, nesigură. Urcăm cu grijă pe puntea vasului King David care se desprinde încet de țărm, moment în care se aude pe neașteptate imnul național al României, în timp ce un matelot în vederea tuturor înalță solemn tricolorul românesc la catarg  alături de steagul Israelului cu vestita stea a lui David. Suntem plăcuți surprinși că ni se acordă o atât de mare importanță, de parcă am fi președinți de stat și nu niște pelerini obișnuiți, dar noblesse oblige și rămânem cu toții în picioare drepți, unii cu mâna dreaptă la inimă, emoționați și unora dintre noi ni se umezesc ochii. Nu e puțin lucru să auzi frumosul și antrenantul imn al României pe această mare despre care s-au scris și spus atâtea și spre care aleargă pelerini ori turiști din întreaga lume. Marea Galileii nu este, totuși, o mare stricto sensu, ci este, de fapt, un lac natural cu o suprafață de 168 kmp  și un volum de apă de circa 780  kmp, cu o adâncime maximă de 44 metri și o lungime de 21 km, lacul fiind situat între Israel, Siria și Palestina. După cum se știe, copiii iubiți au mai multe nume. Tot așa, întinderea de apă pe care o vom străbate cu ambarcațiunea cu nume regal are două denumiri de mări, Marea Galileii, după numele provinciei Galileea din Israel și Marea Tiberiadei, după numele orașului port Tiberias de pe țărmul de vest. Lacul cel mai mare din Israel și cel mai mic de pe pământ are și două denumiri de lac și anume Lacul Ghenizaret de la numele localității Ghenizar (în ebraică Ginossar) și Lacul Kinneret de la kinor, care în limba ebraică înseamnă harfă. Dacă s-ar privi lacul de la mare înălțime, s-ar observa lesne că are forma unei harfe vechi numite kinor, harfa regelui David din Vechiul Testament. Marea Galileii are o bogată și diversificată faună piscicolă cu unul dintre cei mai gustoși pești care se numește Tulapia galilea sau peștele Sfântului Petru (mereu la masă am fost serviți cu acest pește - Peter fish). Se spune că Iisus atunci când I se cere să plătească dajdia către Templu, Mântuitorul îi spune lui Petru să ia o monedă de argint din gura unui pește. Legenda susține că acest pește ar fi fost Tulapia galilea (apud Iisus și epoca sa, București, Reader s Digest, 2007, p.237)  și că Petru și-ar fi lăsat amprentele sale pe acest pește, lucru ce face ca această specie să fie ușor recunoscută de pescari ori simplii consumatori.

Ne avântăm cu ambarcațiunea pe lacul cu apă dulce și cel mai jos de pe pământ, fiind pe locul doi după Marea Moartă, sub nivelul oceanului planetar, lacul fiind alimentat parțial de izvoare subterane și în cea mai mare parte de către râul Iordan ce izvorâşte din Munţii Hermon. Iordanul străbate şi însufleţeşte lacul și apoi curge cu lentoare spre sud pentru a se vărsa în Marea Moartă. Aflăm că acest lac furnizează circa un sfert din necesarul de apă dulce al Israelului, apa fiind folosită pentru agricultură și consum casnic. Nu cu mult timp în urmă, lacul a fost în pericol de a seca, dar după darea în exploatare a patru mari uzine de desalinizare a apei Mării Mediterane în Israel, acum urmând a cincea, pericolul de a seca a încetat spre marea bucurie a milioane de creștini din toată lumea care văd în acest lac o expresie vie a manifestării divinității. Marea Tiberiadei este situată în partea de nord est a Țării Sfinte în depresiunea râului Iordan și care este o continuare a marelui rift sau a faliei siro-africane, în epoci îndepărtate, lacul făcând parte din chiar Marea Mediterană. Dealurile care înconjoară Marea Galileii sunt mai puțin populate decât zonele de țărm ale Mării Mediterane, dar în trecut aici au fost orașe înfloritoare ce întrețineau schimburi comericale cu aproape toată lumea cunoscută la vremea respectivă, în chip fericit aici se intersectau marile rute de negoț ale Orientului Apropiat, așa că nu este de mirare că multe din așezările de aici sunt pomenite în Biblie, dar dintre ele a supraviețuit doar denumirea de Tiberias ( Tveryia). După războiul fulger de șase zile din 1967 în care a biruit Israelul asupra națiunilor arabe înconjurătoare, precum David asupra lui Goliat, Siria s-a retras de pe malul de nord est al Mării Galileii, țărm care acum aparține în întregime statului Israel.

Părintele Ciprian ne vorbește despre faptul că aici pe țărmul Mării Galileii, Iisus I–a îndemnat pe pescarii Petru și pe trei alți apostoli să devină un alt fel de pescari, anume  pescari de oameni. După înmulțirea miraculoasă a pâinii și peștilor cu care s-au hrănit cinci mii de oameni în apropiere de Betsaida, Iisus a poruncit ucenicilor Săi să traverseze apa pentru a ajunge în Capernaum. În timpul acestei călătorii, a izbucnit o furtună pe mare care i-a speriat pe pescari. Acest moment de potolire a furtunii de pe Marea Galileii este consemnată în Evanghelia după Matei (8:23-27), în cea după Marcu (4:35-41) și în cea după Luca (8:22-25). Marea Galileei era cunoscută în vechime pentru furtunile ei năprasnice care începeau din senin și că iudeii, fiind un popor de uscat, nu de apă, precum fenicienii ori grecii, nu țineau să se avânte pe mare, deoarece ei credeau că marea este plină de creaturi înfricoșătoare.

Va urma