Bătălia de la Mărăşti a însemnat „prima victorie adevărată din istoria armatei române moderne” (gen. Alexandru Averescu). Premergător asaltului trupelor terestre, artileria româna a bombardat timp de două zile lucrările genistice din prima linie de apărare și a executat breșe în rețelele de sârmă ghimpată. Artileria corpurilor de armată a avut misiunea de a distruge piesele de artilerie inamice.
 

Desfășurarea bătăliei

În dimineaţa zilei de 24 iulie, la ora 4.00, ostașii români, cu baioneta la armă, au luat cu asalt pozițiile inamice, au trecut prin breșele create de artilerie și s-au angajat în lupte corp la corp. În scurt timp, Divizia 3 Infanterie, prima care a pornit la atac, a rupt apărarea inamică (elemente ale Diviziei 218 Infanterie germană) între cota 536 și localitatea Mărăști. O sarcină deosebit de dificilă i-a revenit Regimentului 22 Infanterie care a avut sarcina să nimicească apărarea inamica din localitatea Mărăști. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului, a reușit cu oamenii săi să ajungă pe înălțimea ce domina localitatea Mărăști. Acest lucru a fost posibil deoarece două companii s-au desprins din corpul regimentului cu sarcina de a fixa inamicul în localitate creând astfel premisele ca forţele germane să fie încercuite. Sesizând situația, inamicul a părăsit în grabă poziţile deţinute în sat. Succesul acţiunii Regimentului 22 Infanterie a favorizat ocuparea dealului Mănăstioara de catre Regimentul 30 Infanterie, în al cărui sector, datorită luptelor grele, se progresa mai lent. Ajungând pe acest alinimament, Divizia 3 Infanterie și-a îndeplinit obiectivul fixat pentru prima zi a ofensivei. Concomitent cu acțiunile DI3, brigada 12 din Divizia 6 Infanterie a cucerit o parte din pozițiile inamice de pe dealul Puturoasa. Pentru a umple golul dintre Divizia 3 și brigada 12, MCG a introdus în luptă Regimentul 17 Infanterie din Divizia 1 din rezerva Armatei a II-a. Corpul 8 armată rus a atins în mare măsură obiectivele zilei, reușind să cucerească vârful Momâia (625 m). Rezultatele primei zile de ofensivă au fost următoarele: o pătrundere de aproximativ 3 km în dispozitivul inamic și o spărtură a frontului pe o lungime de 10 km, peste 1.500 de prizonieri, importante capturi de armament și muniție.

Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif nota următoarele: „După cea mai vie pregătire de artilerie (...), inamicul cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al Diviziei 218. (...) În luptă disperată, linia noastră subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (...) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.” Ofensiva viguroasă a armatelor române și ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceștia cerând întăriri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obținut, armata română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11/24 iulie. În dimineața zilei de 12/25 iulie, Diviziile 3 și 1 infanterie au atins aliniamentul Dealul Mare – Vizantea – Livezi, iar Divizia 8 și Brigada 11 Infanterie, componente ale Corpului 4 armată au cucerit și ocupat dealul Mărioarei. Concomitent, profitând de replierea parțială a Diviziilor 217 și 218 germane, Corpul 8 armată rus a atins aliniamentul Livezi-Vidra, consolidând astfel flancul stâng al Armatei a II-a române. Înaintarea medie în această zi a fost de 2 km.

 

Problemele din Galiţia

Concomitent cu desfășurarea ofensivei de la Mărăști, ofensiva rusă pe frontul din Galiția s-a terminat dezastruos, iar trupele Puterilor Centrale au trecut la ofensivă pe toata lungimea frontului și au ocupat orașul Tarnopol. În încercarea de a stabiliza frontul, STAVKA, a decis unilateral retragerea Corpului 40 armată rus de pe frontul românesc și transferarea acestuia pe frontul din Bucovina. Pe 25 iulie, în timp ce lua masa cu şeful MCG, gen. Prezan la Legaţia Americană, comandantul trupelor ruse din România, gen. D.G. Şcerbacev, a primit de la Kerenski (ministru de război în guvernul revoluţionar) faimoasa telegramă prin care se cerea ca toate armatele ruseşti să înceteze ofensiva. Berthelot i-a spus că el, dacă ar fi primit asemenea ordin „l-aş fi băgat pur şi simplu în buzunar”. Telegrama sosise însă necodificată, iar consiliile soldaţilor ştiau înaintea lui ce conţinea telegrama. Astfel că a ordonat trupelor să-şi păstreze poziţiile. Drept urmare, Armata a II-a română și-a extins frontul și pe aliniamentul ocupat de corpul 40 armată rus retras în Bucovina. În această situație, Marele Cartier General român a decis oprirea ofensivei la Mărăști și anularea ofensivei prognozate a se desfășura pe frontul de la Nămoloasa.

 

Averescu continuă ofensiva

Generalul Averescu Averescu a reacţionat cu neîncredere şi apoi cu furie la ordinul de suspendare a ofensivei, arătând că această decizie va lăsa inamicului poziţii dominate pe toată lungimea frontului. Răspunsul său a fost să le ordone comandanţilor săi să înainteze „fără întrerupere până la Putna şi încă repede”. Marele Cartier General român a confirmat astfel continuarea ofensivei Armatei a II-a române, astfel încât forțele germane să evacueze valea Putnei și să se concentreze în raionul Soveja-Rucăreni. Astfel ordinul de operații pentru ziua 26 iulie preciza următoarele:

„Divizia 6 a cucerit primul obiectiv și înaintează spre apus. Diviziile 3 și 1 au sarcina de a duce infanteria la linia: Poiana Calului – piscul Bobului – dealul Mesteacănului – Câmpurile – dealul Negru – dealul Babei. În caz că nu se întâmpină rezistență se va înainta până pe colinele ce limitează apa Putnei spre nord (malul stâng) (...). Patrulele de cavalerie vor fi împinse pe linia valea Putnei - valea Sării – Răchitașul – Soveja – Roșculești – Gura Văii.”

Ziua a treia a ofensivei a debutat cu lupte deosebit de violente, astfel Regimentele 17 şi 18 Infanterie și Regimentul 1 Vânători au atacat pe direcţia Vizantea – Dealul Lozea, Regimentele 17 şi 18 Infanterie au ajuns până la periferia Sovejei, iar Brigada 12 Infanterie a reușit ca până seara sa elibereze valea Șușiței și Răchitașul Mic. Până seara și Soveja a fost eliberată și a fost ocupată și culmea Răchitașul Mare (954 m). Divizia 8 infanterie din componența Corpului 4 armată a atins aliniamentul Culmea Țepei - vf. Tiharale, iar Brigada 11 Infanterie a înaintat pe flancul stâng al diviziei 8 până la valea Șușiței. Rezultatele zilei s-au concretizat într-o pătrundere de 7 km în dispozitivul inamic, eliberarea localității Soveja și ocuparea unor poziții avantajoase (culmea Răchitașul Mare, Culmea Țepei) în vederea dezvoltării ulterioare a ofensvei. La această dată Divizia 218 germană pierduse 2/3 din efectiv și 40 de tunuri iar Divizia 1-a Cavalerie austro-ungară se găsea într-o situație critică așa cum constata si arhiducele Iosif:

„Soveja este în mâinile inamicului, singurul drum de retragere al Diviziei 1 Cavalerie este tăiat; Regimentul 7 Husari va putea evita capturarea dacă se retrage prin păduri seculare și munți stâncoşi. (...) Situația este pericilitată și cu puține șanse de salvare.”

Spre sfârşitul operaţiunilor din 26 iulie ofiţerii români au început să se gândească să ajungă la frontiera cu Transilvania. „M-a atras ideea”, nota Averescu, „de a putea înfinge un steag pe un petic din pământul pe care vroiam să-l cucerim ca simbol al aspiraţiilor noastre naţionale.”

Deși situaţia frontului impunea sistarea ofensivei, Marele Cartier General a decis ca frontul să fie împins pe aliniamentul prevăzut în planul inițial: Măgura Cașin – Zboina Neagră – valea Putnei – valea Sării – aliniament mai favorabil trupelor române. Mai mult decât atât, era necesară urmărirea resturilor Diviziei 218 infanterie germană pentru a nu i se da posibilitatea să fixeze un nou aliniament. Această urmărire a fost executată în data de 27 iulie de către Divizia 1 Infanterie. Tot în această zi Regimentul 1 Vânători a respins un contraatac inamic la nord de râul Putna, iar Regimentul 18 Infanterie a nimicit un detaşament de legătură dușman amenințând astfel flancurile Diviziei 1 Cavaleire austro-ungare și Diviziei 218 Infanterie germană obligându-le să re retragă către localitatea Lepșa. Divizia 3 Infanterie - cea care a dus greul luptelor de eliberare a localității Mărăști în prima zi și care în a doua zi a avut nenumărate angajamente de luptă corp la corp - în colaborare cu Regimentele 22 Infanterie și 2 Vânători, au hărțuit și atacat încontinuu inamicul atingând în cursul serii localitatea Valea Sării. Datorită modului energic de acțiune a Diviziei 3 Infanterie inamicul nu a mai avut posibilitatea să fixeze nicio localitate cu scopul de a o transforma în punct de apărare. Concomitent cu acțiunile armatei române, Diviziile 14 și 15 ruse din flancul stâng al Corpului 2 armată român au atins aliniamentul stabilit: pantele de sud ale râului Putna.

Pe 28 iulie Regimentul 7 Vânători, după ce a respins un contraatac inamic a ocupat creasta dealului Zboina Neagră, iar Divizia 7 Infanterie, după lupte grele, a ocupat muntele Tiua Neagră. Divizia 8 Infanterie a luat cu asalt Cornul Măgurii și Măgura Cașin (1.167 m), însă în ciuda luptelor grele și a eroicului asalt al ostașilor români, forțele inamice au rezistat. În data de 30 iulie o grupare română a pus stăpânire pe vârful Războiului situat la sud de Măgura Cașinului despărțit de aceasta de valea râului Cașin. Tot în această zi, la ora 13.30 gen. Averescu hotăra prin ordinul 2.050 încetarea operațiunilor ofensive, deoarece s-a considerat că obiectivul a fost îndeplinit și anume: stabilirea liniei frontului pe aliniamentul Măgura Cașinului – muntele Seciului – Zboina Neagră – Tiua Neagră – Tiua Golașă – Tulnici – Bârsești - Valea Sării. Astfel, bătălia de la Mărăști se încheiase. O ultimă acțiune de amploare a Diviziei 8 Infanterie a mai avut loc în data de 19 iulie/01 august cu scopul de a cuceri Măgura Cașinului, însă din cauza puternicelor fortificații și a lipsei sprijnului forțelor ruse, rezultatul fost negativ. Luptele au mai continuat dar numai sporadic pentru fixarea unor amplasamente, mascare, îmbunatățirea unor poziții, întărirea unor puncte de observație şi direcționarea focului, etc.

(Va urma)